Monahia denumită „purtătoare de lumină în întunericul comunist” s-a născut în 22 iulie 1921 în Berivoii Mari, din Țara Făgărașului, având la botez numele de Victoria. După ce urmează șase clase primare în comuna natală, la vârsta de 12 ani, Victoria ajunge în București. Aici locuiește la sora mamei sale, care îi poartă de grijă și o ajută să învețe croitoria. Urmează călugăria.
În 1950, Victoria purta numele de Tatiana și se afla la Mănăstirea Tismana.
Doi ani mai târziu, maica Tiatiana Răduleț este numită stareță a Mănăstirii Tismana. Din acel moment a început calvarul ei, într-un timp în care vremurile erau foarte tulburi. Obștea Tismanei număra 81 de viețuitoare aduse de la mănăstirile Gologanu, Gura Motrului și Bistrița-Vâlcea. Ele lucrau la Cooperativa „Propășirea” unde președinte era preotul Veniamin Nicolae, exarhul mănăstirilor. În această cooperativă se confecționau bidinele din păr de porc .
Aceste cooperative de producție erau formate din inițiativa Patriarhului Justinian, pentru a oferi puterii comuniste o justificare a monahismului. Cooperativele de producție erau atât la mănăstirile de călugări, cât și la cele de maici.
Maica stareță Tatiana a fost acuzată, pentru început, de primirea în mănăstire a unor „elemente dușmănoase” precum un preot pensionar și două maici românce născute în Basarabia, punerea ca secretară a unei foste legionare, îngăduința ca un fost legionar să fie preot slujitor.
O altă palmă grea pe care a primit-o maica Tatiana au fost declarațiile acuzatoare ale altor maici din mănăstire. De fapt, aceste declarații au fost smulse de la maici după numeroase amenințări ale organelor de Securitate, care căutau pretext pentru a compromite conducerea mănăstirii.
În luna iunie 1958, maica stareță Tatiana a fost chemată la Craiova pentru un motiv banal, iar de aici nu s-a mai întors la mănăstire, întrucât a fost arestată și condamnată la 16 ani muncă silnică.
Motivele pentru care au închis-o erau inventate de autorități: delapidare și adăpostirea în mănăstire a unor „elemente dușmănoase”. Pe baza acestor acuzații a făcut 14 ani de pușcărie grea și a răbdat carceră, bătaie și foame.
Nu a beneficiat de decretul de eliberare a deținuților politici din 1964, astfel că a rămas în continuare în temniță până în 1972.
După eliberarea, merge la Mănăstirea Căldărușani. Securitatea i-a urmărit fiecare pas.
În decembrie 1977 visul maicii Tatiana a fost îndeplinit, acela de a fi din nou la Tismana, însă nu scăpa de supravegherea Securității. Din păcate însă, boala de nervi pe care o căpătase în temniță din cauza bătăilor și a umilințelor îndurate s-a agravat tot mai mult.
După multe suferințe, în data de 24 februarie 1986, maica Tatiana Răduleț a plecat la cele veșnice.
Sursa: fericiticeiprigoniti.net
