,,Azi… sau poate niciodată” la Casa de Cultură

Marţi, în 7 octombrie, începând cu orele 19:00, Casa Municipală de Cultură Făgăraş vă invită la teatru. Piesa „Azi…sau poate niciodată” este prima producţie de teatru profesionist a Centrului Cultural Reduta, în regia Feliciei Dalu.

Actorii acestui proiect teatral sunt: Ilinca Goia de la Teatrul Naţional din Bucureşti, actriţă prezentă pe covorul roşu de la Cannes datorită rolului din cunoscuta peliculă ,,Poziţia Copilului”, premiată la Cannes; Delia Nartea de la Teatrul de Comedie Bucureşti; Vitalie Bichir, actor al Teatrului Naţional din Bucureşti şi Dan Cogălniceanu, cunoscut publicului de pe scena braşoveană, cu ani în urmă.

,,Azi sau poate… niciodată” este o poveste despre iubire şi pasiune, despre căsătorie şi monotonie, despre societate şi reguli.

Pretul unui bilet este 20 de lei, iar pentru elevi şi pensionari este 10 lei.

Agromar
Sezar Forest - soferi profesionisti
Primaria Soars - Pasti 2024
Logiscool

Biletele se pot achiziţiona de la casieria Casei Municipale de Cultură Făgăraş, de luni – vineri, între orele 17:00 – 20:00 sau în ziua spectacolului, începând cu ora 18:00.

(Andreea Marga)


Apreciază
Distribuie