Clarfon 2
Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Social Căpriorii, în bătaia puştii

Căpriorii, în bătaia puştii

În această lună s-a deschis sezonul de vânătoare la căprior. De primăvara până toamna sezonul de vânătoare este destul de sărac în specii. Din 15 mai, de când s-a închis sezonul la urs, nu se mai vânează decât căpiorul, vulpile, câinii hoinari şi ciorile. În 15 septembrie începe cu adevărat activitatea de vânătoare, când se pot împuşca urşi, capre negre, cerbi şi mistreţi.

8 căpriori la „Şoimul” Victoria
Asociaţia de vânătoare „Şoimul” cu sediul la Victoria are o cotă de recoltare de 8 exemplare, care vor fi împuşcate cel mai probabil de membrii asociaţiei.
„Am stabilit o taxă de 400 lei pentru vânătorii de la noi din asociaţie, o alta de 800 lei pentru românii din alte asociaţii şi o a treia taxă care începe de la 300 de euro pentru vânătorii din alte ţări. Această ultimă taxă creşte în funcţie de mărimea trofeului. Avem însă foarte multe cereri din asociaţia noastră, aşa că 90% din căpriori vor fi vânaţi de membrii noştri”, explică directorul Asociaţiei „Şoimul”, Ionuţ Ionescu.
Această asociaţie administrează 24.000 ha, respectiv fondurile Sâmbăta şi Victoria.

4 căpriori la AVPS „Munţii Făgăraşului”
Vânătorii din sudul Ţării Făgăraşului pot vâna de acum şi până în toamnă patru exemplare de căprior. Asociaţia ,,Munţii Făgăraşului” este compusă din două fonduri de vânătoare, respectiv Sebeş şi Dejani-Urlea şi însumează o suprafaţă de circa 24.300 de hectare. Administratorul Asociaţiei, Emil Stroia, a precizat că pe cele două fonduri există patru căpriori, care se pot afla în bătaia puştii până la 1 noiembrie.
Pasionaţii de vânătoare care nu sunt membri ai Asociaţiei, dar îşi doresc să vină în zonă la partidă, trebuie să achite o taxă pentru căprior, care se calculează în funcţie de mărimea trofeului, cea minimă fiind de 300 euro.

Reno Depo
Senchea - oferta educationala 2025-2026
Monumente funerare Beclean -
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Proaspat Alb
Stefion Trans
Benzinariile Recea & Soars
Amanet King Onix
Infinity GSM

58 de căpriori la AVPS Făgăraş
De departe, cele mai bogate fonduri în exemplare de căpriori sunt cele ale Asociaţiei de Vănătoare şi Pescuit Sportiv Făgăraş. Pe cele 7 fonduri ale asociaţiei se pot împuşca până la finalul sezonului nu mai puţin de 58 de animale.
Deja, mai mulţi vânători din afara graniţelor şi-au exprimat intenţia de a veni la o partidă de vânătoare. Taxele pentru ei încep de la 300 euro, însă pot fi şi de câteva ori mai mari dacă e vorba de un trofeu serios. Un trofeu atinge maturitatea la vârsta de 6-8 ani, apoi intră în regres, longevitatea animalului fiind de 15 ani.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Reno Depo
Monumente funerare Beclean -
Victoria Federal IFN
Stefion Trans
Proaspat Alb
Florian Shaorma
Infinity GSM
Benzinariile Recea & Soars
Senchea - oferta educationala 2025-2026

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.