Coronavirus | Situația la zi din județul Brașov

foto: Institul Național de Sănătate Publică

Prefectura Brașov a anunțat că joi, 19 martie, nu a fost înregistrat niciun caz nou de infectare pe raza județului, astfel că numărul total a rămas neschimbat: 14 cazuri. Starea generală a pacienților confirmați și internați în spital este stabilă.

Dintre cazurile confirmate, 12 sunt ale unor persoane care se aflau în carantină sau în autoizolare la domiciliu, ceea ce demonstrează că aceste măsuri sunt eficiente, se arată în comunicatul de presă al instituției.

76 de persoane de pe raza județului Brașov aflate în carantină și alte 665 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.

Direcția de Sănătate Publică a aplicat patru amenzi, a câte 20.000 de lei, pentru nerespectarea autoizolării la domiciliu. De asemenea, la sesizarea Direcției de Sănătate Publică Brașov, Poliția Făgăraș a aplicat o amendă în cuantum de 500 de lei unei persoane din municipiu care a postat pe o rețea de socializare mesaje conținând informații false cu privire la infectarea sa cu COVID-19, de natură să inducă panică în mod nejustificat în rândul populației.

Monumente funerare
Agromar
Moveos
JTTI
Florian Shaorma
Proaspat Alb
Spalatoria GPC

Probele recoltate la Brașov sunt în continuare prelucrate la Institutul Cantacuzino din București, de unde rezultatele se primesc în aproximativ 24 de ore. Spitalul de Boli Infecțioase Brașov a făcut o solicitare către Institutul Național de Sănătate Publică pentru 3.500 de kit-uri de testare pentru noul coronavirus.

Instituția Prefectului județului Brașov, Direcția de Sănătate Publică și celelalte instituții cu atribuții în domeniul gestionării situației create de noul coronavirus repetă recomandările către cetățeni:

  • Evitați deplasările care nu sunt neapărat necesare.
  • Evitați, în special persoanele în vârstă și copiii, staționările și plimbările în parcuri. Stați acasă!
  • Mențineți distanța fizică de minimum 1,5 metri de altă persoană; dacă folosiți transportul în comun, evitați să stați față în față cu alte persoane.
  • Limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrățișările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea fețelor cu mâinile.
  • Igienizați-vă mâinile cât mai des posibil și obligatoriu atunci când reveniți la domiciliu; de preferat, folosiți prosoape de hârtie pentru a vă șterge mâinile; nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile neigienizate.
  • Evitați atingerea suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, precum: balustrade, clanțe, mânere, butoane de lift sau de acces.
  • Dezinfectați frecvent, cu soluție pe bază de alcool sau clor, suprafețele cu care intrați în contact, atât acasă cât și la locul de muncă.
  • Aerisiți de mai multe ori pe zi încăperile în care desfășurați activități.

Lista cazurilor de infectare, aici!


Apreciază
Distribuie