Devin mame înainte de majorat

Deşi în România există un Cod Penal care interzice actul sexual întreţinut cu minori, legea păleşte în faţa realităţilor. Mamele minore câştigă teren în faţa femeilor care dau naştere după vârsta majoratului. Vorbim doar la nivel statistic, pentru că în realitate, în ţara noastră minorele au devenit mămici şi în perioada regimului comunist.

La Secţia de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal ,,Dr. Aurel Tulbure” micii pacienţi subnutriţi se înmulţesc pe zi ce trece. Şeful secţiei, dr. Ion Mehedinţu, spune că de vină sunt mamele iresponsabile care nu ştiu să-şi îngrijească sugarii. Explicaţia ar fi aceea că încă nu au ajuns la maturitatea de a fi mame. ,,De curiozitate, am cerut o statistică de la Secţia de Obstetrică-Ginecologie pe luna septembrie. Reiese negru pe alb că, din 52 de naşteri înregistrate aici într-o lună calendaristică, 7 au protagoniste minore sub 18 ani. Aşa se explică de ce ajung la Pediatrie copii subnutriţi, anemici şi neîngrijiţi”, mărturiseşte doctorul.

Evidenţa pe luna anterioară arată că la maternitatea din Făgăraş 13% dintre femeile care au devenit mame nu şi-au serbat încă majoratul. Cele mai multe dintre tinere provin de pe sate. Medicul Mehedinţu este de părere că legislaţia prin care actul sexual cu minori este pedepsit există numai de faţadă.

Într-adevăr aceste fapte, care ar trebui pedepsite, sunt prevăzute în Codul Penal, la capitolul ,,Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale”. Poliţia şi Parchetul sunt instituţiile care trebuie să se sesizeze din oficiu. În ce-i priveşte pe medici, ei nu nu pot fi socotiţi vionvaţi că ajută o femeie să nască şi nici nu pot fi acuzaţi de infracţiunea de nedenunţare, care se aplică în cazuri limitativ enumerate de lege.

La fel şi sub Ceauşescu

La nivelul anilor ’80 – ’90 în Ţara Făgăraşului lucrurile nu erau cu mult diferite. Cam tot atâtea tinere rămâneau însărcinate în timpul minorităţii. Doar că, numărul lor nu părea mare atunci pentru că celelalte naşteri erau de cinci ori mai multe ca în prezent.

Agromar
Isoplus Special - Pasti
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Proaspat Alb

Doctorul Daniel Bordaş s-a angajat ca medic ginecolog la Făgăraş în anul 1981. Ulterior a ajuns să conducă această secţie. Ani de zile s-a confruntat şi atunci, ca şi acum, cu naşterile minorelor.

,,Înainte cu 5 minute de discuţia asta, mi s-a spus că o tânără de 17 ani care este gravidă va veni la consultaţie”, îmi spune medicul referitor la ce aveam să-l întreb. Exercită în continuare această profesie, însă la un spital din Braşov.

,,Tot atâtea mame minore existau şi înainte de ’89, doar că numărul lor pare mai mic prin simplul fapt că în anii respectivi se înregistrau mult mai multe naşteri normale. Aşa că, dacă e vorba de o proporţie între naşterile majorelor şi cele ale minorelor, primele erau covârşitoare. Dacă astăzi la Făgăraş mai sunt în jur de 50 de naşteri pe lună, atunci erau între 200 şi 250. Normal că 7-8 minore par puţine faţă de acum! Numărul lor pare diluat! Era acel Decret care interzicea întreruperea sarcinilor, aşa că, chiar şi nedorite, naşterile se produceau”, explică medicul.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie