Din culisele vizitelor lui Ceauşescu în Combinat

De trei ori Ceauşescu a vizitat Combinatul Chimic din Făgăraş. Într-una din vizite a fost însoţit şi de tovarăşa Elena, care a demonstrat, pe când se afla în vizită la Secţia de placări, că titlul de doctor în chimie era o laudă nemeritată în palmaresul său infinit de diplome. L-am rugat pe cel care a fost de faţă de fiecare dată, inginerul Constantin Popa, să ne povestească, atât cât îşi aminteşte, din culisele vizitelor prezidenţiale.

Prima vizită – cu securiştii sub tribună

În 1922 într-o margine a Făgăraşului lua fiinţă Fabrica de Explozivi. Aveau să treacă 50 de ani până când o vedea pentru prima oară şi tovarăşul Ceauşescu. Acestea avea doar patru ani când s-au pus bazele fabricii făgărăşene, născut în anul de graţie 1918. După o jumătate de secol, timp în care a devenit Combinatul Chimic Făgăraş, vine să-l vadă şi primul om în stat.

,,Era în 1972, când în fabrică lucrau vreo 5.000 de oameni. Eu eram inginer, adjunctul şefului secţiei 12, de reparaţii a Combinatului Chimic. Mi-aduc aminte că a venit numai în parcarea din faţa porţii principale şi a dat nişte decoraţii unor angajaţi. S-a ridicat o tribună pentru el în parcare şi avea o pază atât de strictă, încât şi sub tribună se aflau securişti să-l păzească! A dat medalii la patru ,,eroi ai muncii socialiste” – două muncitoare şi doi maiştri. Decoraţiile au fost atribuite pe criterii solide, adică pe bună dreptate”, mărturiseşte ing. Popa.

A doua vizită – inopinată

În 1981 preşedintele Republicii a pornit într-o vizită spre oraşul Victoria, unde mergea să vadă Combinatul Chimic de acolo. Nu avea intenţia să facă vreun popas la Făgăraş. Se vorbea pe atunci de construirea unei centrale atomo-electrice în zona Victoria. Nicolae Ceauşescu a fost adus cu un elicopter şi în zborul lui spre oraş a văzut de sus Mănăstirea de la Sâmbăta. Fiind cunoscut drept cel care dărâma lăcaşuri de cult, nu i-a căzut prea bine să vadă hardughia de mănăstire, dar – nu se ştie de ce – nici nu a luat nicio măsură împotriva ei. Călugării nici nu au ştiut vreodată ce pericol i-a pândit!

 ing. Constantin Popa, la varsta de 20 de ani
ing. Constantin Popa, la varsta de 20 de ani

,,La Victoria au mers mulţi oameni din Combinatul de la Făgăraş. L-au întâmpinat su steaguri şi urale. Când a întrebat Ceauşescu acolo unde sunt lansatoarele de rachete pe care dorea să le vadă, i s-a răspuns că la Făgăraş. Într-adevăr la Victoria se făcea doar materialul explozibil pentru rachete, nu şi lansatoarele… ,,Atunci mergem la Făgăraş”, a zis el”, îşi aminteşte Constantin Popa.

Zis şi făcut. Toată lumea s-a îmbarcat în camioane şi autobuze şi via Făgăraş! Conducerea fabricii făgărăşene nu se aştepta la una ca asta. Toţi care mai erau în combinatul din Făgăraş şi care îşi puteau părăsi postul au îmbrăcat halate albe şi au ieşit în întâmpinarea-i. Elicopterul l-a lăsat în faţa porţii principale.

Accident neaşteptat

Ceausescu 2b-micToţi s-au înghesuit să-l vadă pe şeful Republicii Socialiste România. Cei din fabrică mai cu teamă, vizita a fost neaşteptată, nu erau pregătiţi… Cei de afară – gură cască!

,,În marea de oameni, unii au reuşit să se urce pe copertina unei staţii de autobuz din apropiere, numai că acoperişul s-a prăbuşit sub greutatea lor. Ceauşescu a auzit dintr-o dată bubuitura şi s-a panicat. Nu îmi mai aduc bine aminte, dar cred că atunci a şi murit cineva”, face eforturi de memorie inginerul.

În acea zi Nicolae Ceauşescu a intrat pentru prima oară în Combinatul Chimic Făgăraş să vadă lansatoarele de rachetă care se fabricau acolo. Le-a văzut şi pe acelea şi a mai văzut şi lansatoarele de rachetă antigrindină, cu totul diferite de primele, produse pentru a îndepărta norii care aduceau ploi nedorite. A plecat mulţumit, ca să se întoarcă apoi aici peste 6 ani.

Salco
Copy Center TMF
Bikeathon 2020
Bilka

A treia vizită – păzit de câini dresaţi

Ultima vizită pe platforma industrială s-a produs cu doi ani înainte de sfârşitul tragic al cuplului prezidenţial, în 1987.

De data aceasta tovarăşul a venit însoţit de soţia sa, Elena, şi de directoarea Institutului de Cercetări Chimice Bucureşti, Maria Ionescu, acelaşi institut care i-a atribuit Elenei Ceauşescu titlul de doctor în chimie.

De data aceasta a intrat pe poarta principală cu maşina şi s-a dus direct spre Secţia de placare prin explozie, condusă atunci de inginerul Constantin Popa.

,,Înainte de orice vizită Securitatea inspecta totul. El ştia ce profil are Combinatul nostru şi se cam ferea să viziteze interiorul fabricii. Era foarte precaut. În ziua aceea ploua torenţial. A intrat pe poarta fabricii într-un Aro. Era cu şoferul şi cu doi câini mari negri pe bancheta din spate. Cu maşina imediat următoare veneau Elena Ceauşescu şi directoarea Maria Ionescu. Restul maşinilor din coloana oficială n-au apucat să intre în secţie. Într-una mai în spate era şi directorul Teodor Şuteu. Protocolul spune că primul intră în secţie directorul fabricii şi îl întâmpină pe şeful statului. Dar directorul era în spatele coloanei, iar din cauza ploii Ceauşescu n-a mai aşteptat şi m-am trezit cu el în secţie! În secunda următoare m-a întrebat dacă eu sunt şeful secţiei şi de când datează secţia. I-am răspuns că din ‘79”, precizează inginerul, zâmbind când îşi aminteşte de ce vizitator a avut parte.

Elena întreabă lucruri imposibile

După ce îşi face intrarea în stilul său, tovarăşul o ia la pas cu directorul Şuteu să viziteze secţia. Şeful ei rămâne să le ţină companie celor două doamne. Povesteşte că ,,era o hărmălaie de nedescris, atât de la întâmpinarea pregătită de oameni, cât şi de la utilajele din secţie. În vacarmul acela, Elena Ceauşescu mă întreabă dacă putem placa şi materiale plastice…”Ceausescu - vizita b mic

În contextul în care placarea se face la 3.000 de grade celius şi la o forţă de presare de 250.000 de atmosfere, cum Dumnezeu să reziste plasticul? Dar răspunsul pregătit pentru soţia unui şef de stat nu trebuia să sune grav. Cât de delicat o fi fost ing. Popa, rămâne un mister, dar cert este că femeia nu s-a simţit jignită, din moment ce a plecat de acolo mulţumită cu soţul ei.
,,Ce mi-a mai rămas în minte de la acea întâlnire este că Elena Ceauşescu era foarte tare parfumată. Avea un parfum, n-am să ştiu niciodată de care, ce mirosea extraordinar de frumos! Între timp, s-a întors şi tovarăşul de prin secţie şi, mulţumit de tot ce văzuse, a venit la mine şi m-a felicitat. Au ieşit toţi şi au plecat din hală direct spre poarta de ieşire. Nu s-au mai dus în nicio altă secţie”, îşi termină povestea Constantin Popa.

Nicolae Ceauşescu a mai fost o singură dată în Făgăraş într-o vizită oficială. S-a întâmplat cu 37 de ani în urmă, în primăvara lui 1977, când a vizitat Cetatea Făgăraşului.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie