Elevii de la Cincu s-au remarcat la Festivalul de Folclor de la Cheia

Elevii de la Şcoala Gimnazială din Cincu au excelat la Festivalul Interjudeţean de Folclor pentru elevi ,,Flori de munte”, de la Cheia – Măneciu, ediţia a IV-a.

Peste 300 de copii din mai multe judeţe ale ţării s-au întrecut într-ale dansului popular cu o săptămână în urmă în staţiunea Cheia din judeţul Prahova. Printre ei, şi Ansamblul ,,Prietenia” al Şcolii Gimanziale de la Cincu, coordonat de plut. adj. princ. Eugen Herki.

După o zi întreagă de joc avea să vină cel mai frumos moment pentru cincani, acela în care erau anunţaţi drept câştigătorii premiului de excelenţă pus la bătaie de Festival. Cele trei diplome obţinute stau mărturie în acest sens: una pentru întreg ansamblul pentru dansuri şi câte una pentru interpretare pentru elevii Katalin Feher şi Mădălina Comici.

2

Micii dansatorii au deschis momentul dedicat lor dansând ţigăneşte pe melodia Chibori, deşi ei sunt români şi unguri, apoi au trecut pe rând prin Feciorească, Haţegană şi Sârbă.

Florian Shaorma - Pasti
Monumente funerare
Isoplus Special - Pasti
Proaspat Alb
Amanet King Onix

Aceiaşi copii au mai bifat o reuşită artistică şi în luna aprilie la un festival etno judeţean, de unde s-au întors cu două premii I (pentru dans popular românesc şi cântece populare maghiare) şi un premiu II (pentru cântece populare româneşti).

Cincu copii

Echipa este aceeaşi care, cu doi ani în urmă, câştiga la Bacău titlul de vicecampioană naţională la concursul naţional ,,Diversitatea, o şansă în plus pentru viitor”.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie