Eroul din sat

”Puțini oameni se bucură astăzi de cinstea unui erou. În același timp, puțini eroi mai sunt cinstiți de atâția oameni, astăzi, într-un sat. Se mai adună oamenii în piețe, se mai adună la slujbele din biserică ori în alte împrejurări, însă, în jurul unui erou, oamenii se adună mai rar. Bine ar fi să ne mărturisim credința mai des”.
Cu aceste cuvinte a început preotul Ioan Paroș procesiunea de la Boholț de reînhumare a osemintelor eroului necunoscut, descoperit la Boholț în urmă cu 102 ani.
Sâmbătă 18 august, pe înserat, boholțenii au pornit în procesiune.

În liniștea satului ”de pe Ardeal”, oamenii au străbătut ulițele bătrânei așezări, ca o aducere aminte a acelor vremuri, spre cinstirea celor care au căzut în Primul Război Mondial, în luptele din satele de pe malul Oltului.

Racla cu rămășițele soldatului a fost purtată aproape 3 kilometri, de la vechiul cimitir, pe ulițele satului, spre locul în care s-au dus lupte, în Primul Război Mondial: ”La Mesteacăn” – un câmp cât vezi cu ochii, aflat la marginea satului Boholț. Aici a fost găsit, în 1916, soldatul român căzut la datorie.

Sătenii l-au ridicat atunci, l-au numit ”Gheorghe”, l-au îmbrăcat în portul tradițional românesc și l-au înmormântat creștinește în cimitirul satului.

Clopotele bisericii au coborât sâmbătă seara, pe pământ, atmosfera de acum o sută de ani și au înălțat la cer vorbele preotului și glasurile boholțenilor. Pe săteni i-au urmat, pas cu pas, niște tineri frumoși, inimoși și dârji, din Mișcarea ”Neam Unit”. Veniți parcă din altă lume, tinerii au cântat imnul și au spus rugăciuni.

La fiecare troiță de la răscruce de drumuri, ei au evocat momentele trecerii Oltului de către armata română, citind fragmente din istoria rezistenței românești din urmă cu un secol. Ei au purtat drapelul național, dar și blazoane cu Țepeș, Brâncoveanu, Avram Iancu sau Mihai Viteazu. Chipurile și vocile lor păreau esența acestui popor și veneau parcă din rădăcinile acestui neam de români.

Agromar
Isoplus Special - Pasti
Victoria Federal IFN
Moveos
curatare tapiterie

Procesiunea s-a încheiat seara, târziu. Racla cu osemintele eroului a fost așezată în biserică la loc de cinste. Până duminică. Atunci când, în prezența IPS Serafim, mitropolitul românilor din Europa Centrală și de Nord, originar din Boholț, a fost săvârșită slujba religioasă de reînhumare.

Eroul își va dormi somnul de veci, lângă biserică, la baza monumentului ridicat în memoria celor care au căzut în Război.

Evenimentul din 18-19 august a fost organizat de Parohia Ortodoxă, Primaria Beclean și Asociația Pro Boholț.

CSM


Apreciază
Distribuie