Femeie bătută pentru un telefon mobil, salvată de un șofer care trecea prin zonă

O femeie a fost bătută după ce a refuzat să-i dea telefonul mobil unui tânăr de 18 ani din Ungra. Victima a fost salvată de un șofer care trecea prin zonă. Atrocitatea a avut loc pe drumul care leagă orașul Rupea de localitatea Homorod pe 12 noiembrie, IPJ Brașov anunțând incidentul abia astăzi.

„Polițiștii Secției de Poliție Rurală Hoghiz au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că, la camera de primiri urgențe a Spitalului Orășenesc Rupea, a fost preluată o femeie, care prezintă urme de violență. În baza acestei sesizări, polițiștii au efectuat cercetări și au stabilit împrejurările agresiunii, respectiv faptul că, în timp ce se deplasa din localitatea Rupea spre localitatea Homorod, în extravilanul localităților, femeia agresată ar fi fost abordată de un tânăr, care i-ar fi solicitat telefonul mobil. În contextul în care femeia a refuzat să dea curs solicitării, tânărul ar fi agresat-o fizic, cu un obiect contondent, timp în care ar fi deposedat-o de telefon mobil”, potrivit IPJ Brașov.

Un șofer a oprit mașina în timp ce femeia era bătută, determinându-l pe agresor să fugă, și a transportat victima la spital, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

Florian Shaorma
Monumente funerare
Mobila SH
Victoria Federal IFN
Zambete la cafea - Maria Visu

„Pe baza celor sesizate, polițiștii au efectuat cercetări, care, în scurt timp, au dus la identificarea și depistarea persoanei bănuite de săvârșirea faptei, respectiv un tânăr, în vârstă de 18 ani, din localitatea Ungra, județ Brașov. După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Prevenivă din cadrul I.P.J. Braşov, pentru o perioadă de 24 de ore”, precizează IPJ Brașov.

Judecătorii au decis ca tânărul să fie arestat prevenitiv pentru 30 de zile. Cercetările continuă.


Apreciază
Distribuie