Festivalul Tânăr de la Sibiu revine după patru ani de pauză

foto: Facebook/ Festivalul Tânăr de la Sibiu

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Tânăr de la Sibiu va avea loc în perioada 2 – 12 noiembrie şi reuneşte peste 100 de artişti din Argentina, Chile, Franţa, Germania, Marea Britanie, Republica Moldova, România şi Turcia. Primul weekend al festivalului este dedicat bebelușilor. 

Programul din acest an constă într-o serie de 40 de evenimente ce reunesc spectacole de teatru şi dans, dar şi proiecţii de film, workshop-uri şi expoziţii pentru publicul tânăr. Programul de evenimente va fi disponibil publicului larg începând din acest weekend, exclusiv pe teatrulgong.ro.

„Cea de-a cincea ediţie a festivalului a avut loc în perioada 1 – 10 noiembrie 2019, organizarea acestuia fiind întreruptă de restricţiile sanitare şi financiare din timpul şi de după pandemia COVID-19. După o rectificare bugetară pozitivă în această vară, suntem bucuroşi să reluăm acest festival cu participare internaţională. Tema acestei ediţii este Closure/ Încheiere şi marchează finalul acestui festival în formatul lansat în 2015. Avem nevoie să ne reinventăm pentru a răspunde turbulenţelor din jurul nostru, şi cred că mai mult decât oricând avem nevoie de naraţiuni performative să ne panseze rănile din aceşti ani şi să ne aducă împreună. Avem tendinţa de cele mai multe ori să uităm şi să revenim la aceleaşi greşeli ca un ciclu, de la o extremă la alta. Bazându-mă pe maturitatea dobândită a teatrului de-a lungul acestor ani dificili, am încredere că în urma redefinirii publicului nostru vom reuşi să oferim o nouă propunere de program cultural pentru dezvoltarea publicului tânăr din regiune. Prin evenimentele propuse în acest an deschidem o poartă culturală cu vedere asupra lumii din jurul nostru pentru a ne oferi şansa de a înţelege, de a iubi şi de a ierta, pentru a fi pregătiţi de un nou drum împreună!”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret din Sibiu, potrivit News.ro.

Primul weekend al Festivalului este dedicat celor mai mici dintre spectatorii de la Sibiu. Ediţia din acest an va fi deschisă joi, 2 noiembrie, cu un spectacol pentru bebeluşi (6-18 luni) prezentat în parteneriat cu Atta Festival din Turcia. Spectacolul cu titlul original „Out there” propune o abordare interactivă sub forma unui spectacol de dans. Cei mici vor fi provocaţi alături de părinţi să redescopere lumea ca o călătorie senzorială în care spaţiul îşi modifică culorile şi nuanţele.

Tot în prima zi de festival, cei mici vor putea descoperi spectacolul „Cui i-e frică de Bau-Bau?” o producţie a Teatrului de Animaţie „Ţăndărică” din Bucureşti, ce îşi propune un joc cu mişcare, muzică şi dans pentru a sparge barierele fricii.

Programul festivalului continuă vineri, 3 noiembrie, cu povestea fabuloasă a lui BasarKus, o producţie eclectică a Lamento Company şi Academy Fratellini din Franţa. Spectacolul combină tehnici din arta circului şi dansul contemporan, pentru a reflecta curiozităţile copiilor la descoperirea propriului corp. Tot vineri, 3 noiembrie, trupa actorilor de la Teatrul „Puck” din Cluj Napoca prezintă povestea „Celor trei purceluşi” într-o montare interactivă, în care spectatorii participă activ la desfăşurarea acţiunii ca un proces de colaborare pentru a reuşi alături de personaje să construiască un final fericit.

Brutaria Dragus
Sezar Forest - soferi profesionisti
Monumente funerare

Ziua de sâmbătă, 4 noiembrie, îi aduce la Sibiu pe muzicianul şi păpuşarul Enrique Crohare (Chile) şi pe actriţa Laura Mac Laughlin (Argentina) într-un spectacol cu păpuşi prezentat în peste 100 de festivaluri de pe întreg mapamondul. Pornind de la un mesaj universal despre prietenie şi acceptarea diferenţelor, spectacolul celor de la „Arriba las Hu!Manos” reinventează tehnica păpuşilor pe mână şi propune o călătorie muzicală în lumea fascinantă a teatrului de animaţie. Programul zilei va fi completat de o reprezentaţie în premieră a companiei FFT Düsseldorf (Germania). „Cu susul în jos” este un performance ce îmbina arta animaţiei cu dansul într-o poveste despre prietenie, ce deschide un imaginar fabulos plin de aventuri.

Compania Flute Theatre din Marea Britanie revine la Festivalul Tânăr la Sibiu cu un nou spectacol: „Furtuna” după William Shakespeare. Până la 15 copii diagnosticaţi cu tulburări de spectru autist vor lua parte la spectacolul trupei din Marea Britanie, alături de şapte actori, pe scenă, aşezaţi în cerc. Familiile şi însoţitorii lor sunt încurajaţi să rămână la spectacol, să încerce jocuri senzoriale alături de actorii de pe scenă. În final, copiii participanţi vor recompune piesa lui Shakespeare într-o tehnică inovativă. Spectacolul va fi prezentat duminică, 5 noiembrie. Programul primului weekend va fi încheiat cu una dintre cele mai frumoase poveşti din toate timpurile, o montare după „Micul Prinţ” al Teatrului Alexie Mateevici din Republica Moldova. Spectacolul îşi propune într-o abordare ludică şi amuzantă să facă o meditaţie profundă despre valorile umane, toleranţă şi cunoaştere.

Festivalul îşi menţine în program cele două mari categorii – KIDS (evenimente pentru categoria de vârstă 0 – 8 ani) şi TEENS (10+, adolescenţi şi tineri) -, la care sunt adăugate evenimente satelit. Detalii despre programul complet vor fi anunţate în curând.

Festivalul Tânăr de la Sibiu este organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu şi finanţat de Primăria Municipiului Sibiu.


Apreciază
Distribuie