FOTO | În amintirea celor care s-au jertfit pentru țară și credință

Peste 100 de făgărășeni au participat miercuri, 9 martie, la slujba de pomenire a luptătorilor anticomuniști care au suferit în închisorile comuniste și chiar și-au dat viața pentru credință și neam.

Comemorarea s-a desfășurat  la Monumentul Rezistenței Anticomuniste din fața Cetății Făgăraș. Au fost prezenți membrii Asociației Foștilor Deținuți Politic, elevi și studenți, profesori, politicieni și făgărășeni care au vrut să aducă un omagiu înaintașilor.

 

La începutul momentului solemn a fost intonat imnul național al României. Apoi, cei 11 preoți prezenți au oficiat slujba de pomenire a foștilor deținuți politic. În cuvântul său, preotul Iulian Boac, protopopul Făgărașului a spus că „acești oameni au avut un ideal, au avut un vis și o speranță. și cu această speranță și-au trăit viața în lagăre sau în închisori și nu s-au dezis de neamul acesta românesc. Ei s-au martirizat, precum cei 40 de mucenici, pe care biserica îi cinstește astăzi. (…) Noi îi cinstim și le păstrăm vie memoria, dar trebuie să ducem mai departe acest deziderat al lor: speranța în neamul românesc, în România și în libertatea de exprimare.

Să ne ajute bunul Dumnezeu ca și în anii următori să ne adunăm din nou aici, în număr poate mai mare, tocmai pentru a duce mai departe aceste gânduri și pentru a sădi în inimile copiilor noștri acest lucru: suntem români, avem libertate de exprimare și, mai multe decât atât, suntem creștini!

Vasile Nicolae Streza, reprezentantul Frăției Ortodoxe „Marele Mucenic Gheorghe” – filiala Făgăraș a subliniat jertfa celor pomeniți:

Acești oameni, prin nevoința lor, au ajuns martiri mărturisitori și chiar mucenici. S-au împotrivit până la sânge regimului comunist, declarat ateu. Unii dintre deținuți au suferit ca sfinții din sinaxare, mulți ajungând la mucenicie. Noi trebuie să păstrăm viu acest duh al mărturisitorilor, care și-au jertfit tinerețea, cariera, familia, dându-și chiar și viața în chinurile din închisorile comuniste pentru ca noi să fim astăzi liberi.”

Ioan Bucelea, reprezentantul Asociației foștilor deținuți politici a punctat importanța libertății:

Cei pe care îi pomenim astăzi aici au considerat că cel mai scump lucru al omului este libertatea: libertatea de a trăi oriunde, libertatea de credință, de a se exprima și prin toate acestea libertatea de a fi om. Libertatea de a fi om merită orice jertfă”.

La finalul comemorării, au fost depuse coroane de flori de reprezentanții Primăriei Făgăraș, Asociației Foștilor Deținuți Politic, Asociației Veteranilor de Război, Fundației culturale Negru Vodă, Asociației Astra, Asociației Doamna Maria Brâncoveanu, Frăției Ortodoxe, instituțiilor de învățământ și ai unor partide politice.

Primaria Soars - Pasti 2024
Isoplus Special - Pasti
Amanet King Onix
Proaspat Alb

 

 

 

 

 


Apreciază
Distribuie