FOTO | Un șofer drogat a lovit 12 autoturisme, în Brașov. Bucureșteanul avea permisul suspendat

Un bărbat de 31 ani, din municipiul București, care conducea un autovehicul pe strada Nucului (cartierul Noua) din municipiul Brașov, a acroșat 12 autoturisme ce se aflau parcate. Evenimentul a avut loc în seara de miercuri, 14 aprilie,

Potrivit IPJ Brașov, în urma producerii accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale, fără victime, însă conducătorul auto nu a putut fi testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat. Șoferul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței de substanțe psihoactive în organism.

Când au verificat documentele personale și ale vehiculul condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Șoferul este cercetat în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Potrivit martorilor, bărbatul conducea un Range Rover iar după lovirea celorlalte autoturisme cânta și se agita, fiind nevoie de patru polițiști pentru a-l imobiliza.

Individul a refuzat intervenția cadrelor medicale și chiar a rupt gulerul cervical pe care personalul SMURD a încercat să i-l fixeze pentru protecția sa.

foto: brasovmetropolitan.ro


Apreciază
Distribuie