Incubator de afaceri pentru atreprenorii făgărășeni, cu fonduri nerambursabile

foto: ADR Centru

foto: ADR Centru

Făgărașul va avea un incubator de afaceri până în 2022, care le va oferi antreprenorilor din municipiu acces la infrastructură, mentorat și investitori, pentru a-i ajuta să ajungă din faza de idee la produsul finit.

Acesta se adresează atât persoanelor fizice care își doresc o afacere nouă, cât şi firmelor cu vechime mai mică de trei ani care desfăşoară activităţi din domeniul industriilor creative.

Proiectul are o valoare de 5,18 milioane de lei, iar 2,79 de milioane (aproximativ 601.600 euro) sunt fonduri europene nerambursabile, alocate din bugetul Regiunii Centru prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar municipalitatea va contribui cu diferența dintre cele două sume. Contractul pentru finanțare a fost semnat la începutul săptămânii, la Alba Iulia, de primarul Gheorghe Sucaciu și Simion Crețu, directorul general al ADR Centru.

Incubatorul urmează să fie amplasat în zona de Nord-Est a municipiului, pe o suprafață de teren de 1.000 mp. Mai precis, în cartierul Tudor Vladimirescu, în spatele fostei unități militare. Conform proiectului, noua clădire va deservi cel puţin 16 societăți comerciale nou înființate.

Firma servicii renovare
Amanet King Onix
Spalatoria GPC
Florian Shaorma
Demgy
Agromar
Monumente funerare

„Crearea incubatorului de afaceri va conduce la stimularea potențialului de dezvoltare și de viabilitate, ajutând întreprinderile mici și mijlocii (IMM) să supraviețuiască, să crească în perioada de început, atunci când sunt cel mai vulnerabile. Înființarea Incubatorului de Afaceri în municipiul nostru va contribui la consolidarea poziției pe piață a companiilor locale prin sprijinirea dezvoltării acestora”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu, la semnarea contractului.

În perioada de pre- și post-incubare, firmelor le vor fi acordate diverse servicii: de administrare, contabilitate, juridice, de marketing și mentorat, consiliere managerială și planificare, training pentru dezvoltarea competențelor, studii de piață, consultanță, asistență IT și e-business etc.

„Fiindcă societățile de tip start-up se confruntă cu prețuri mari pentru chirii și lipsa unui suport tehnic din partea unor specialiști care să le fie alături, aceste incubatoare reprezintă un sprijin ce vine cu soluții și prețuri reduse, cu experiență financiară și legislativă. Pentru aceste afaceri la început de drum, incubatorul le va oferi un mediu prielnic de dezvoltare, dar și șansa a de a discuta cu mentori sau alți antreprenori aflați la început de drum, ca ei”, afirmă Simion Crețu, director general ADR Centru.


Apreciază
Distribuie