Star FM - TOP Header
Clarfon - oferta mai 2025
Clarfon - reducere mai 2026
Acasă Social Într-o singură zi curtea unei grădiniţe va fi schimbată în bine

Într-o singură zi curtea unei grădiniţe va fi schimbată în bine

Săptămâna viitoare, într-o singură zi, curtea grădiniţei „Prichindeii” din 13 Decembrie îşi va schimba aspectul. Asociaţia „Salvaţi Delta” şi compania „Dorna” au aprobat proiectul depus de Primăria Făgăraş şi au alocat 1.000 de euro pentru amenajarea curţii grădiniţei. Munca va fi depusă de cadrele didactice de acolo şi de toţi cei care vor să meargă ca şi voluntari. Se vor planta arbuşti şi flori şi se va însămânţa gazon, toate cumpărate din banii câştigaţi de pe uma proiectului.

      Prin acest program se finanţează proiecte de mediu cu valori reduse, iar preselecţia s-a făcut cu ajutorul reţelei de socializare facebook. Cu alte cuvinte, proiectele care au adunat cele mai multe like-uri au intrat în semifinală, iar de acolo au fost selectate primele 20, după o analiză mai amănunţită. Printre acestea s-a numărat şi amenajarea spaţiului verde de la grădiniţă. Vor fi însămânţate 10 kg seminţe gazon şi 150 de metri liniari de gard viu, se vor planta 20 de arbuşti şi 100 flori.

Reno Depo
Mobila SH
Taboo
Monumente funerare
Amanet King Onix
La doi pasi
Sumi Agro - Mospilan
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Reno Depo
Florian Shaorma
La doi pasi
Mobila SH
Monumente funerare
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Sumi Agro - Mospilan
Taboo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.