Clarfon - oferta mai 2025
Clarfon - reducere mai 2026
Star FM - TOP Header
Acasă Social Judeţul Sibiu a aderat la Microregiunea Țara Făgărașului
, ,

Judeţul Sibiu a aderat la Microregiunea Țara Făgărașului

Consilierii județeni au aprobat statutul Microregiunii Țara Făgărașului, respectiv aderarea județului Sibiu la aceasta, potrivit turnulsfatului.ro. Proiectul propus de președintele CJ Sibiu a fost aprobat cu 31 de voturi în ședința de joi, 21 noiembrie.

Asociația a fost propusă la începutul anului de primarul municipiului Făgăraș, iar scopul acesteia este să atragă bani europeni nerambursabili în cadrul mecanismului Investiții Teritoriale Integrate (ITI).

„Crearea unui ITI va permite atragerea de fonduri europene nerambursabile direct, ocolind structurile naționale. Dar este o procedură pe care trebuie să o urmăm mai întâi: se face o asociație, apoi o strategie, care trebuie să fie acceptată la guvern. După aceasta, avem șansa să discutăm despre fonduri europene nerambursabile atrase direct”, a explicat Daniela Câmpean, președinta CJ Sibiu, în cadrul şedinţei.

Amintim că Microregiunea Ţara Făgăraşului a fost lansată în luna februarie, în Cetatea Făgăraş.

Taboo
Sumi Agro - Mospilan
Victoria Federal IFN
Reno Depo
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Mobila SH
Monumente funerare
La doi pasi

Printre fondatorii asociației se numără mai multe comune și orașe din județele Braşov și Sibiu, printre care: Județul Brașov, Municipiul Făgăraș, Orașul Victoria, Comuna Beclean, Comuna Cincu, Comuna Comăna, Comuna Drăguș, Comuna Hârseni, Comuna Lisa, Comuna Jibert, Comuna Mândra, Comuna Părău, Comuna Recea, Comuna Șercaia, Comuna Șinca, Comuna Șinca Nouă, Comuna Sâmbăta de Sus, Comuna Șoarș, Comuna Ticuș, Comuna Ucea, Comuna Viștea, Comuna Voila, Orașul Avrig, Orașul Tălmaciu, Comuna Arpașu de Jos, Comuna Boiţa, Comuna Bruiu, Comuna Cârța, Comuna Cârțișoara, Comuna Porumbacu de Jos, Comuna Racovița, Comuna Roșia, Comuna Şelimbăr, Comuna Turnu Roşu.

 

foto: captură video ședința CJ Sibiu


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Reno Depo
Taboo
Victoria Federal IFN
Monumente funerare
Sumi Agro - Mospilan
Florian Shaorma
La doi pasi
Amanet King Onix
Mobila SH

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.