Mai puţine locuri pentru taximetre în două puncte din oraş

În două zone ale Făgăraşului vor fi mai puţine taxiuri ca până acum. La cererea locatarilor din acele zone, Legislativul Făgăraşului a hotărât să reducă numărul de taximetre pe strada Mihai Eminescu şi pe strada 13 Decembrie.

Pe strada Mihai Eminescu, în apropierea sinagogii, au fost până acum 7 locuri pentru taximetrişti, însă populaţia de la blocurile din zonă şi trecătorii s-au arătat nemulţumiţi de disconfortul creat, aşa că au solicitat la Primărie reducerea lor, iar acum mai sunt 5 locuri.

Pe strada 13 Decembrie, în vecinătatea restaurantului Transilvania, au fost 10 locuri, dar proprietarii spaţiilor comerciale de la parterul acelui bloc au acuzat faptul că nu-şi pot aproviziona magazinele din cauza maşinilor care staţionează, aşa că şi aici numărul acestora a fost redus la 6.
La ora actuală Făgăraşul are 66 de locuri de parcare special delimitate pentru taximetrişti: str. Mihai Viteazu (17), str. Mihai Eminewcu (5), Gara Făgăraş (10), Spitalul Municipal (6), str. Azotului (6), str. 13 Decembrie (6), str. Libertăţii (10), str. Şcolii (6).

În realitate nimeni nu ştie câţi taximetrişti autorizaţi avem.
Consilierul local Daniel Tătar a prezentat în Consiliul Local o statistică ce arată că dintre aceştia 66, doar 53 de taximetrişti ar fi activi. Ceilalaţi nu şi-au achitat autorizaţia pe anul 2014.

Benzinaria Recea - Pasti 2024
Monumente funerare
JTTI
Primaria Soars - Pasti 2024

Consilierul local Cosmin Poparad a anunţat că în oraş ar fi de fapt peste 70 de taximetrişti autorizaţi şi că chiar ar mai fi nevoie de locuri de parcare.
Viceprimarul Cătălin Cîrje are propria lui evidenţă, din care reiese că vreo  20 de şoferi de taxi funcţionează cladestin.

Cert este că Primăria va scoate la concurs un post şi va angaja un om care să stea să-i numere. Fişa postului, însă, conţine şi alte atribuţii, dar toate în legătură cu activitatea firmelor de taximetrie din municipiu.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie