Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă • Economic • Persoanele cu handicap şi asistenţii lor, din nou pe pagubă!

Persoanele cu handicap şi asistenţii lor, din nou pe pagubă!

Sacul cu indemnizaţiile şi salariile persoanelor cu handicap a ajuns iar la fund. Se întâmplă o dată pe an, de regulă în august, pentru că niciodată de la bugetul de stat nu se virează suficienţi bani cât să ajungă pentru un an întreg. Pentru luna iulie, salariile şi indemnizaţiile se plătesc în august şi, din câte se pare până la această oră, aceşti bani sunt ultimii înaintea unei lungi pauze.

Potrivit şefului Serviciului de Asistenţă Socială, Bogdan Taflan, la Făgăraş sunt în momentul de faţă 66 de persoane cu handicap care primesc indemnizaţii şi 145 de persoane care primesc salarii pentru a îngriji o persoană cu handicap. Diferenţa între cele două tipuri de plăţi constă în aceea că în cazul salariilor, din bugetul statului se plătesc şi contribuţiile angajatului.

Pentru cei 211 oameni se cheltuie lunar 1,8 miliarde lei vechi. „Defalcat, plătim 400 de milioane pentru cele 66 de indemnizaţi şi 1,4 miliarde pentru cele 145 de salarii. În august mai avem bani pentru ultimele plăţi, adică cele aferente lunii iulie. Nu avem veşti când vor intra următorii banii pentru a acoperi salariile şi indemnizaţiile până la sfârşitul anului”, explică Taflan.

Dabo
Demgy
La doi pași
Reno Depo
Vibe
Amanet King Onix
Mobila SH
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Monumente funerare

Următoarea tranşă de bani ar trebui să vină de la Ministerul Muncii prin Direcţia Finanţelor Publice Braşov.

(Cristina Cornilă)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
Dabo
La doi pași
Vibe
Mobila SH
Demgy
Amanet King Onix
Reno Depo
Monumente funerare
Victoria Federal IFN

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.