Clarfon
Star FM - TOP Header
Clarfon 2
Acasă Braşov Podul de la Voila va fi distrus prin implozie. Demolarea s-a scumpit
,

Podul de la Voila va fi distrus prin implozie. Demolarea s-a scumpit

Consiliul Judeţean Braşov şi Hidroelectrica au ajuns la un acord privind demolarea podului de DJ 105, care trece peste râul Olt, între localităţile Voila şi Cincşor. Astfel, potrivit declaraţiei preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, vechiul pod va fi demolat prin implozie, apoi, în locul acestuia se va construi cel nou.

Soluţia tehnică agreată de cele două părţi a dus şi la o scumpire a valorii proiectului, iar noii indicatori tehnico-economici au fost aprobaţi de Consiliul Judeţean Braşov în şedinţa de plen de luni, 31 octombrie. Conform actului normativ aprobat, valoarea proiectului ce vizează demolarea vechiului pod şi construirea celui nou se ridică la 27.302.833 lei (inclusiv TVA), din care lucrările propriu-zise sunt estimate la 22.032.627 lei (inclusiv TVA), iar durata de execuţie a lucrărilor este de 28 de luni. Conform estimărilor preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, lucrările la podul de la Voila ar putea începe la finalul acestui an, potrivit BZB.

Podul de la Voila se reconstruieşte cu o cofinanţare de la bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, în baza unui contract de finanţare semnat în anul 2017, din care rezulta că valoarea eligibilă a proiectului este de 16.656.233 lei. Contractul de lucrări a fost atribuit în anul Asocierii SC Con-A SRL – SC Con-A Operations SRL – SC Drum Inserv SRL, iar amplasamentul a fost predat constructorului în luna ianuarie a anului 2021. Lucrările de demolare şi construire a noului pod nu au putut începe pentru că proiectanţii constructorului şi reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov au avut discuţii interminabile privind soluţia tehnică de demolare a vechiului pod.

Pe de altă parte, de la momentul semnării contractului de finanţare, valoarea contractului a mai crescut. De exemplu, în 30 septembrie 2021, conform unei hotărâri de Consiliu Judeţean, valoarea totală a proiectului era de 22.279.734 lei, cu tot cu TVA. Anul acesta, în 13 iulie, printr-o hotărâre de Consiliu Judeţean Braşov, a fost aprobată o nouă valoare a proiectului, respectiv 25.375.614 lei cu tot cu TVA.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
Joy Fashion Outlet
MCG Betoane
Monumente funerare
Florian Shaorma
Frizeria verde
Reno Depo
Firma renovare
Valencia Trading - magazin cartierul Negoiu
Amanet King Onix
Proaspat Alb
Benzinariile Recea & Soars
Apartamente si garsoniere

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.