Primarii și alți aleși locali vor primi pensii speciale, acordate de către PSD de la bugetul de stat

captură video

Viorica Dăncilă a anunțat în debutul ședinței de Guvern că, astăzi, va fi adoptat Codul Administrativ prin Ordonanță de Urgență.

Considerat drept un instrument prin care aleșii locali vor fi fidelizaţi, Codul Administrativ prevede indemnizaţii speciale pentru toţi cei care au condus un oraş sau o comună, după ce își vor înceta mandatele, iar sumele vor fi suportate din bugetul de stat, bineînțeles. Singurii care nu vor avea acest drept sunt aleșii locali condamnaţi definitiv pentru fapte penale.

Practic, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene vor primi încă o pensie pe lângă cea de stat. Aceasta va fi calculată în funcţie de numărul de mandate şi de valoarea salariului brut încasat. Pensiile speciale pentru aleşii locali vin după ce, în iulie anul trecut, în primul val al majorărilor salariale, aleşii şi-au majorat veniturile lunare cu 30%. Legea a dat peste cap activitatea multor primarii mici.

„Adoptăm azi prin OUG Codul Administrativ. Este un proiect important pentru modernizarea administrației publice, rezultatul unei ample consultări cu reprezentanții structurilor asociative. Prin acest act normativ punem într-o formă coerentă, mai clară și mai simplificată reglementări care se regăsesc în 17 acte normative. Este nevoie de astfel de reglementări. Rolul acestui Cod Administrativ este să modernizeze administrația publică, să o facă mai flexibilă”, a spus Viorica Dancilă, la începutul ședinței de guvern, în ciuda numeroaselor critici.

Sezar Forest - soferi profesionisti
JTTI
Proaspat Alb
Royall Security

Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Consultativ. Mai mult, în noiembrie anul trecut, judecătorii CCR au admis că este neconstituțională introducere pensiilor speciale, în urma unei sesizări a preşedintelui Klaus Iohannis şi a Opoziţiei.

Codul Administrativ mai are o prevedere, prin care etnicii minoritari primesc dreptul să folosească limba maternă în administrație. Până acum acest lucru era condiționat de mărimea comunității minoritare, care trebuia să reprezinte cel puțin 20% din populația localității sau a județului. Partidele din Opoziţie au invocat politizarea excesivă a administraţiei locale, iar CCR a admis, de asemenea, că prevedera nu este constituțională.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a cerut guvernului să nu adopte Codul Administrativ prin ordonanţă de urgenţă cu doar câteva ore înainte de anunțul făcut de Dăncilă.


Apreciază
Distribuie