Primii care vor bea apă din conductele noi!

ing. Vasile Manta - directorul sucursalei fagarasene a SC Apa Canal SA

ing. Vasile Manta - directorul sucursalei fagarasene a SC Apa Canal SA

Făgărăşenii care vor bea primii apă din conductele schimbate sunt cei care locuiesc pe străzile din cartierul Florilor, cei din Combinat şi cei de pe străzile Dr. Ioan Şenchea şi Iazul Morii.

Săptămâna aceasta, constructorul va da ordinul de începere al lucrărilor. Primele săpături pe străzi vor fi făcute probabil luna aceasta, iar ultimele lucrări vor fi efectuate în luna martie 2015. Termenul pe care îl are firma din Bucureşti care a câştigat licitaţia este de 22 de luni de la semnarea contractului, contract care a fost semnat luna trecută în Sala Dietei din Cetate, în prezenţa edilului sibian Klaus Iohannis.

În ultimele zile societatea bucureşteană s-a interesat la Făgăraş pentru un spaţiu pentru organizarea de şantier. Firma are tot interesul să înceapă lucrările cât mai repede ca să se încadreze în termenul stabilit prin contract.
„Graficul lucrărilor nu a fost definitivat cu totul. Propunerea noastră, de care sperăm să ţină seama constructorul, este ca lucrările să înceapă în cartierul Florilor şi în colonia Combinat. Pe străzile din cartierul Florilor schimbăm anul acesta conductele de apă, iar în Combinat atât pe cele de apă, cât şi pe cele de canalizare. În Combinat trebuie să facem şi o extindere a canalizării între cartierul de case Mioriţa şi podul de cale ferată. Apele reziduale nu se duc într-un canal colector acum, fiecare casă are canalizare internă, adică nişte cămine care se varsă în râul Berivoi. Este o problemă de mediu care trebuie rezolvată cât mai urgent”, explică ing. Vasile Manta, directorul scursalei făgărăşene a societăţii Apă Canal Sibiu SA.

Florian Shaorma - Pasti
Primaria Soars - Pasti 2024
curatare tapiterie
Isoplus Special - Pasti
Agromar
Benzinaria Recea - Pasti 2024

Tot o prioritate o constituie şi străzile Dr. Ioan Şenchea şi Iazul Morii. Doar că aici schimbarea conductelor de apă se face din bugetul propriu al sucursalei făgărăşene (480.000 lei) şi numai canalizarea se execută în cadrul proiectului mare, care costă pentru tot oraşul nu mai puţin de 14 milioane de euro.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie