Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Social • S-a găsit doctor pentru spital. Ministerul tărăgănează concursul

S-a găsit doctor pentru spital. Ministerul tărăgănează concursul

Spitalul municipal a găsit un doctor pentru laboratorul de analize medicale. Contează ca acesta să treacă examenul! Este o femeie din Făgăraş, care şi-a depus dosarul pentru ocuparea postului de medic în specializarea de medicină de laborator, care a fost scos la concurs în data de 24 octombrie, când a fost publicat în săptămânalul ,,Viaţa medicală”.

Este singura candidată, pentru că nimeni din afara oraşului nu şi-a manifestat intenţia de a profesa în spitalul nostru. Potrivit managerului Laurean Gheţea, la ora aceasta se aşteaptă aprobarea de la Ministerul Sănătăţii pentru comisia de examen şi comisia de contestaţie, formate la nivelul unităţii spitaliceşti.

Până nu se dau aceste aprobări, nu se poate organiza concursul propriu-zis. Una dintre condiţiile esenţiale ca medicul să poată fi acceptat la concurs este să aducă o dovadă prin care să arate că în ultimii 5 ani nu a fost sancţionat de unităţile în care a activat şi de Colegiul Medicilor din România.

La doi pași
Monumente funerare
Amanet King Onix
Reno Depo
Vibe
Demgy
Free Cash Point
Florian Shaorma
Mobila SH
Dabo

Taxa de participare la concurs a fost stabilită la 300 de lei.

(Cristina Cornilă)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Monumente funerare
Mobila SH
Free Cash Point
Dabo
La doi pași
Florian Shaorma
Vibe
Demgy
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.