Salvamontiștii brașoveni, ateliere de lucru cu 500 de elevi de la Colegiul Național „Radu Negru”

Salvamontiștii brașoveni spun spun că ar trebui introduse ore de educaţie montană în unitățile de învățământ, „deoarece cei mici vor avea posibilitatea să descopere și să iubească natura, dar, totodată, vor afla și cum să ofere primul ajutor celor accidentati aflați pe traseele montane”.

Salvamont Brașov împreună cu Asociația Montană Carpați – Făgăraș continuă proiectul „Copiii Munților”, desfășurat deja pentru al doilea an, proiect în care peste 500 de elevi din ciclul primar al Colegiului Național „Radu Negru” din Făgăraș vor beneficia de un atelier complex de lucru din partea salvatorilor montani din cadul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov – formația Salvamont Victoria și a membriilor AMC Făgăraș.

„La primul seminar din acest an, cei mici au fost dornici să învețe ABC-ul conduitei montane și s-au arătat foarte interesați de prezentarea noțiunilor de bază precum acordarea primului ajutor, a echipamentului necesar pe munte și a conținutului unui rucsac. Copiii au aplaudat nestingherit prezența salvatorilor montani și a prietenilor de la AMC”, potrivit Salvamont Brașov.


Apreciază
Distribuie