Se actualizează dosarele pentru locuinţele ANL

Consiliul Local Făgăraş a aprobat la finele lunii ianuarie o nouă sesiune de depunere a dosarelor pentru locuinţele ANL. Nu este vorba de cereri efective de  repartizare, ci de completarea sau reactualizarea dosarelor conform cererilor depuse până la finalul anului 2013. Gheorghe Lupu, şeful Compartimentului de fond locativ din Primăria Făgăraş, a făcut precizarea că în fiecare an actele de la dosarul care însoţesc cererile de repartizare trebuie înnoite, chiar dacă tinerii au depus un dosar complet şi anii trecuţi.

Solicitanţii vor preda dosarele pe baza unui borderou la compartimentul Relaţii cu Publicul din Primăria Făgăraş. O noutate printre actele depuse o reprezintă extrasul revisal, din care rezultă vechimea şi locul de muncă al titularului, aceasta pentru că nu se mai lucrează cu cărţile de muncă.

Actele necesare dosarului

Potrivit hotărârii consilierilor locali, actele necesare dosarului pentru ANL-uri, ca şi anii trecuţi sunt: copii legalizate de pe actele de stare civilă şi actele de identitate a membrilor familiei; declaraţie pe propria răspundere pentru numărul copiilor sau altor persoane aflate în întreţinere; declaraţii autentificate la notar ale titularului cererii şi după caz ale soţiei/soţului privind nedeţinerea vreunei alte locuinţe în proprietate sau să nu fie beneficiarii unei alte locuinţe cu chirie, proprietate de stat sau a unităţii unde lucrează.

Moveos
Isoplus Special - Pasti
curatare tapiterie
Proaspat Alb
Agromar
Demgy

Alte acte necesare titularului de cerere sunt actele din care să rezulte situaţia locativă actuală: contract de închiriere privind pentru cei cu chirie în fondul privat şi precizarea suprafeţei închiriate; pentru cei toleraţi în spaţiu este nevoie de o declaraţie autentificată din care să rezulte suprafaţa locuibilă şi numărul de persoane care se gospodăresc în spaţiul respectiv; adeverinţă de la locul de muncă şi un revisal din care să reiasă vechimea la locul de muncă; copie legalizată după ultima diplomă care atestă nivelul de studii sau pregătire profesională; certificat medical cu starea de sănătate actuală fie a solicitantului, fie al altui membru din familie aflat în întreţirere, şi, după caz, documente din care să rezulte situaţia socială deosebită: tineri care provin din case de ocrotire şi au împlinit 18 ani, au adoptat copii sau au fost evacuaţi din case naţionalizate.

(Alexandru Socaciu)

 


Apreciază
Distribuie