Ședința Consiliului Local se va ține la Casa de Cultură. Primarul îi îndeamnă pe cetățeni să participe

O nouă ședință extraordinară a Consiliului Local Făgăraș, unde va fi supusă la vot implementarea proiectelor alese de cetățeni în cadrul procesului de bugetare participativă. Într-un mesaj publicat pe Facebook, primarul Gheorghe Sucaciu îi îndeamnă pe cetățeni să participe la ședința care va avea loc la Casa de Cultură Făgăraș, miercuri, 26 octombrie 2022, de la ora 18.00.

 „Astăzi vă aștept la Casa de Cultură Făgăraș începând cu ora 18 (în sala mare). Aș dori ca aleșii locali să aibă posibilitatea să se consulte cu cetățenii înainte de a lua o decizie și să țină cont de părerea lor. Eu am oferit toate argumentele necesare și am încercat să conving consilierii locali să voteze prelungirea perioadei de implementare pentru proiectele din cadrul programului de bugetare participativă”, a transmis primarul pe rețelele de socializare.

Gheorghe Sucaciu a decis să convoace ședința la Casa de Cultură pentru a putea participa și cetățenii, după ce consilierii locali au aubsentat în repetate rânduri și au refuzat să voteze prelungirea perioadei de realizare a proiectelor prin bugetarea participativă, printre care se numără modernizarea fântânii din fața Casei de Cultură și transformarea într-un mini-amfiteatru a fostei terase „Litoral”.

Victoria Federal IFN
Proaspat Alb
Spalatoria GPC
JTTI
Demgy

„Constat că unii dintre consilierii locali aduc acuzații nejustificate (…). Cu toate că absolut totul s-a făcut și se face în mod transparent și documentat, consilierii locali l-au luat pe „NU” în brațe, blocând prelungirea implementării proiectelor. Au ignorat chiar și documentația justificativă pe care aparatul de specialitate al Primăriei le-a pus-o la dispoziție și în care este motivată temeinic necesitatea prelungirii termenului de implementare”, a declarat primarul.


Apreciază
Distribuie