Shopron – primul farmers market din Brașov se va deschide în toamna acestui an!

Un nou proiect comercial de amploare a fost anunțat de curând la Brașov, în zona Bartolomeu, în vecinătatea complexului Brintex din Șoseaua Cristianului nr.7.

Shopron se dorește a fi primul „farmers market” din Brașov și  reprezintă o piață modernă, urbană, ce reunește sub același acoperiș producători locali, artizani, brand-uri brașovene consacrate, dar va fi și un spațiu al întâlnirilor, al evenimentelor și timpului liber.

Complexul se va întinde pe o suprafață de 13000 de metri pătrați, va include cu precădere standuri de comercializare a alimentelor, legume, fructe, mezeluri, brânzeturi, panificație și brutărie, produse realizate de mici producători și artizani, dar și de companii locale consacrate. Pentru o mai mare varietate a produselor, Shopron va oferi clienților și alternativa unor magazine cu specific italian, francez sau irlandez.

Pe lângă alimente, vizitatorii Shopron se vor putea bucura de numeroase servicii, cafenea, restaurante, dar și spații de relaxare.

Printre brand-urile consacrate care și-au confirmat prezența în Shopron se numără și Sergiana, The French, Cafeteca sau Gelatomania, acestea urmând să li se alăture numeroșilor mici comercianți.

Credem că punctul forte al proiectului este mediul ambiant, plăcut și confortabil. Shopron va fi o piață cu condiții ideale de shopping, răcoare vara, căldură iarna, curățenie, acces facil, numeroase locuri de parcare, scări rulante și lifturi și cărucioare pentru confortul cumpărătorilor”, spun reprezentanții dezvoltatorului.

curatare tapiterie
Agromar
Victoria Federal IFN
Demgy
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Isoplus Special - Pasti

Încercăm să-i oferim Brașovului un „farmers market” așa cum au mai toate orașele mari din lume, un loc al întâlnirilor, un loc plin de viață, de gusturi și arome, în care poți cumpăra local, poți descoperi mici producători sau să regăsești brandurile tale brașovene preferate, dar poți totodată să și bei o cafea de specialitate, sau să mănânci ceva gustos de la un restaurant sau un food truck”, completează aceștia.

Deschiderea este programată pentru luna septembrie a acestui an, iar brașovenii se pot aștepta la un nou loc preferat pentru cumpărături, luat masa și timp liber.

 


Apreciază
Distribuie