Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă • Eveniment • Șofer cu 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, prins la volan de polițiștii făgărășeni

Șofer cu 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, prins la volan de polițiștii făgărășeni

Polițiști rutieri din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 34 ani, care conducea un autovehicul în cartierul Tudor Vladimirescu, luni nnoaptea, în jurul orei 01.30.

„Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,18 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Reno Depo
Mobila SH
Dabo
Demgy
Victoria Federal IFN
Monumente funerare
La doi pași
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Vibe

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, transmite IPJ Brașov.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

La doi pași
Amanet King Onix
Mobila SH
Reno Depo
Dabo
Victoria Federal IFN
Demgy
Vibe
Florian Shaorma
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.