Sute de elevi au fost evacuați de profesori, la Școala Gimnazială „Ovid Densusianu”

Confuzie la Școala Gimnazială „Ovid Densusianu”, miercuri, la prânz. Aproximativ 780 de elevi au fost evacuați din incinta unității de învățământ de către profesori, în timpul cursurilor, la sosirea mai multor autospeciale pentru stingerea incediilor. Pompierii au testat reacția angajaților școlii si modul de organizare al primei intervenții până la sosirea echipajelor profesioniste. Pe un grup de părinți a fost postat un mesaj conform căruia ar avea loc un incendiu, care a fost șters ulterior.

foto: bunaziuafagaras.ro

A fost un exercițiu neanunțat pentru gestionarea unei situații de urgență, potrivit directoarei școlii și ISU Brașov, astfel că nici profesorii nu au știut inițial ce se întâmplă, dar au urmat procedurile standard impuse în asemenea situații și i-au evacuat pe elevi.

„La școala noastră, astăzi a fost un exercițiu de incendiu, inopinat, deci nimeni nu a știut nimic. Este ceva normal pentru că noi trebuie să ne pregătim pentru asemenea evenimente. În fiecare an școlar, împreună cu membrii comisiei PSI și de securitate în muncă, noi facem astfel de exerciții, însă atunci clar că îi pregătim pe elevi.

Acesta a fost un exercițiu despre care nu am știut și am constatat că, atât cadrele didactice, cât și elevii s-au comportat exemplar. Chiar dacă unii dintre copilași, văzând atâtea mașini, au avut mari emoții și, poate unii s-au și speriat, din astfel de evenimente avem de învățat”, a declarat directoarea Școlii Gimnaziale „Ovid Densusianu”, Iuliana Aldea, pentru bunaziuafagaras.ro.

foto: bunaziuafagaras.ro

La sosirea pompierilor, martorii au crezut că este vorba despre un incendiu și au diseminat informația pe un grup de Facebook destinat părinților, mesajul fiind șters ulterior.

Prof. Iuliana Aldea le transmite celor îngrijorați să nu își facă griji: „pe părinți îi rog din suflet să aibă încredere că dacă se va intâmpla vreodată ceva rău, Doamne ferește, îi anunțăm”.

ISU Brașov explică ce s-a întâmplat

La Turcu
JTTI
Amanet King Onix
Proaspat Alb
Spalatoria GPC

„Detașamentul de pompieri Făgaraș a desfășurat un exercițiu pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu la o școală din municipiul Făgăraș. În cadrul exercitiului s-a testat capacitatea de intervenție a serviciilor profesioniste în cooperare cu alte forțe pentru gestionarea unei situații de urgența generată de un incendiu izbucnit la unitatea de învățământ.

Scopul exerciţiului este antrenarea structurilor de conducere şi răspuns cu responsabilităţi în managementul şi gestionarea consecinţelor manifestării acestui tip de risc. Conform scenariului exercițiului în urma situatiei de urgență două persoane au fost surpinse de incendiu în interiorul școlii.

foto: bunaziuafagaras.ro

Pentru gestionarea acestei situații au fost alocate următoarele forțe și mijloace din cadrul Detasamentului de pompieri Fagăraș: 2 autospeciale de stingere, 1 echipaj SMURD, o autoscară și un echipaj pentru descarcerare. S-a intervenit pentru stingerea incendiului și pentru salvarea și acordarea asistentei medicale celor 2 persoane surpinse de incendiu în interiorul clădirii.

S-a urmărit în principal reacția angajaților institutiei de învățămant si modul de organizare al primei intervenții până la sosirea echipajelor profesioniste cât și reacția de răspuns și colaborarea tuturor instituțiilor care au rol în gestionarea unei astfel de situații de urgență.

Totodată, ne cerem scuze pentru disconfortul creat dar vă asigurăm că astfel de exercitii inopinate sunt benefice atât pentru cetățeni cât și pentru autorități și de desfășoară periodic pentru a ne obișnui cu particularitățile fiecărei intervenții și pentru a îmbunătăți colaborarea cu toate structurile responsabile în gestionarea diferitelor tipuri de riscuri”, a declarat pentru bunaziuafagaras.ro, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja.


Apreciază
Distribuie