Ţara Făgăraşului – destinaţie turistică de top în 2013

Două obiective turistice din Ţara Făgăraşului se află în top 10 obiective turistice din întrega ţară pentru anul 2013. Este vorba despre Biserica Rupestră de la Şinca Veche şi de Poiana Narciselor de la Vad.
Asociaţia „Cele mai frumoase sate din România“ a realizat un clasament al celor mai frumoase locuri din ţara noastră, adică cele mai importante obiective turistice din mediul rural. Scopul acestui clasament este acela de a scoate în evidenţă frumuseţea şi bogăţia culturală a satului românesc.
„Propunem ca satele frumoase ale României, sate reprezentative din fiecare județ al țării, să se dezvolte pe baza moștenirii lor materiale și culturale, fie că vorbim de dezvoltarea și valorificarea produselor agricole și tradiționale, de tradiții și obiceiuri unice, de natură și peisaje deosebite sau de agroturism”, spune Nicolae Marghiol, preşedintele asociaţiei.
Cele mai frumoase locuri din România vor fi incluse şi într-un ghid ce va fi promovat de agenţiile de turism.

Nominalizări din Ţara Făgăraşului
Clasamentul celor mai importante obiective turistice ale României s-a constituit în urma participării a 51 de obiective din 14 judeţe, jurizarea fiind făcută pe sistemul „Eurovision” de către reprezentanţi ai judeţelor implicate. Acestora li s-au adăugat autori de bloguri în domeniul turismului şi membrii Asociaţiei celor mai Frumoase Sate din România. S-a ţinut cont şi de voturile primite pe Facebook.
Ţara Făgăraşului a avut nu mai puţin de cinci obiective turistice nominalizate pentru acest top al obiectivelor turistice. Aceste sunt: Abaţia Cisterciană de la Cârţa, Labirintul Poveştilor de la Drăguş, Biserica fortificată de la Cincu, Poiana Narciselor din Vad şi Biserica Rupestră de la Şinca Veche.

Şinca Veche şi Poiana Narcilor în top 10
Mănăstirea Rupestră sau „Templul Ursitelor” de la Şinca Veche a ocupat poziţia a 3-a în topul destinaţiilor turistice, deşi a fost penultima dintre nominalizări. Mănăstirea rupestră nu a putut fi datată cu precizie, versiunea mai des întâlnită acceptă ca an al apariţiei 1742, moment când bisericile ortodoxe erau interzise. Sunt păreri care spun că mănăstirea există de câteva mii de ani, având origini dacice sau chiar mai înaintate.
Locul unde se află acest obiectiv este împodobit cu icoane, flori de munte şi candele care nu apucă să se stingă niciodată. Tot aici se găsesc şi mii de bileţele cu doleanţe ale turiştilor înghesuite în pereţii sculptaţi în rocă.
„Sunt foarte fericit că am reuşit să ne clasăm pe această poziţie. Această mănăstire contribuie din plin la imaginea comunei noastre prin sutele, chiar miile de turişti, fie ei străini sau români care vin în zona noastră. Din acest punct de vedere, şincanii au foarte mult de câştigat“, spune Victor Bârlez, primarul comunei Şinca Veche.
Poiana Narciselor din Vad, rezervaţia naturală din comuna Şercaia, ocupă poziţia a 10-a a acestui top. Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 400 de hectare. În luna mai, rezervaţia prinde viaţă din cauza înfloririi narciselor. Cu această ocazie are loc şi un festival de etnologie şi folclor, ce animă rezervaţia în fiecare an. La Vad, narcisele pot avea o densitate de până la 150 de fire pe metrul pătrat.
„Mă bucur pentru acest lucru, mai ales că depunem eforturi considerabile pentru a valorifica acest tezaur moştenit din generaţie în generaţie“, spune primarul Cristinel Paltin.

Agromar
Monumente funerare
Primaria Soars - Pasti 2024
Proaspat Alb
Brutaria Dragus
Royall Security
Victoria Federal IFN
Demgy

alexandru.socaciu@bunaziuafagaras.info


Apreciază
Distribuie