Tragedia lui Ţerbea, noi dezvăluiri

Trei dintre persoanele decedate în urma prăbuşirii elicopterului omului de afaceri Sorin Ţerbea, în lacul Tăureni, jud. Mureş, au murit din cauza traumatismelor suferite, iar celelalte două s-au înecat.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Maria Mariş, a declarat ieri că Institutul de Medicină Legală din Târgu Mureş le-a comunicat procurorilor concluziile preliminare privind accidentul de elicopter produs, în urmă cu o săptămână, la Tăureni, în care şi-au pierdut viaţa cinci persoane. „Avem concluziile provizorii de la IML Târgu Mureş, dar încă nu avem un raport de constatare. În ceea ce priveşte cauzele deceselor, s-a stabilit că trei dintre victime au decedat din cauza leziunilor traumatice cauzate de impact, iar două s-au înecat”, a spus Mariş.

Purtătorul de cuvânt a refuzat să precizeze cauza decesului pentru fiecare dintre victime, dar a mai spus că, până în present, în acest dosar s-au făcut constatări de către reprezentanţii Institutului de Medicină Legală din Târgu Mureş, au fost audiaţi toţi martorii, inclusiv singura supravieţuitoare a accidentului, şi s-a dispus o expertiză tehnico-ştiinţifică, la Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile din Braşov, care va stabili cauzele prăbuşirii aparatului de zbor.

accident elicopter Tg Mures
Foto: zi-de-zi.ro

Reamintim că săptămâna trecută, luni seara, un elicopter s-a prăbuşit în lacul Tăureni. Şase persoane se aflau la bord, printre care trei afacerişti germani şi Sorin Ţerbea, proprietarul elicopterului. Ei au făcut o vizită la o fabrică de mobilă din Mureş.

Elicopterul s-a prăbuşit în lac la trei-patru minute de la decolare, la circa două sute de metri distanţă de locul din care plecase.

Monumente funerare
Agromar
curatare tapiterie
Firma servicii renovare
JTTI
Amanet King Onix

Singura care a supravieţuit accidentului a fost una dintre angajatele omului de afaceri Sorin Ţerbea. Cei trei cetăţeni germani, pilotul şi Sorin Ţerbea au murit în urma accidentului produs de prăbuşirea aparatului de zbor.

Sorin Ţerbea, omul de afaceri din Victoria care a murit în accidentul de elicopter de la Mureş, vroia să preia echipa de fotbal a Făgăraşului.

 


Apreciază
Distribuie