Vă invităm să vă spuneţi părerea, să veniţi cu propuneri de noi staţii sau cu alte idei menite să aducă îmbunătăţiri activităţii de transport urban.

Ziarul Bună Ziua Făgăraş lansează pe site-ul www.bunaziuafagaras.info o dezbatere publică vizavi de traseele pe care le propune municipalitatea pentru transportul în comun. Vă invităm să vă spuneţi părerea, să veniţi cu propuneri de noi staţii sau cu alte idei menite să aducă îmbunătăţiri activităţii de transport urban.

Trasee  de 14 kilometri

Era de transport Codreanu apune. Începe practic o nouă etapă în domeniul transportului public în Făgăraş. Una în care autobuzele vor avea două rute a câte 14 kilometri fiecare. Staţiile vor fi la o diferenţă de 1 minut şi de circa 1 kilometru. Edilii locali au făcut trasee noi şi le-au verificat primii. Primarul și viceprimarul au mers cu 40 km/h şi au oprit acolo unde consideră ei că ar trebui să existe staţii. O rută este trasată pe direcţia N-S, începe în cartierul Galaţi şi continuă până în Combinat. O a doua rută este în direcţia V-E şi face legătura între Liceul Dr. Ioan Şenchea şi zona societăţilor franceze.

Traseul N-S: Galaţi (intersecţia cu str. Cireşului) – Gheorghe Doja – pod – Mihai Viteazu (piaţa veche) – Farmacia 16 – str. Teiului (Radu Negru) – str. 13 Decembrie (staţia veche) – Cimitirul nou – Colegiul Aurel Vijoli – Combinat – poarta 1 – UPRUC -pasarelă – Gară (vizavi de benzinărie) – str. Negoiu (intersecţie Câmpului şi Parcului) – str. Vasile Alecsandri ( în zona Protopopiat) – Kaufland – Penny – Baia Comunală – Galaţi – şcoală.

Traseul V-E: Liceul Dr. Ioan Şenchea – sens giratoriu str. Doamna Stanca – 13 Decembrie (cu stații la Corso și în vechea stație) – Multipol –  Gară – firmele din „zona franceză“ – Ștrand – Kaufland – Penny (Tudor Vladimirescu) – Catedrală (Centru) – Poliţie (Str. Dna Stanca) – Biserică Spital – Mecanoplast – Liceul Dr. Ioan Şenchea.

Bilet ieftin

Activitatea de transport local va fi subvenţionată, cât este posibil, din bugetul oraşului. Vor exista patru categorii de persoane care vor beneficia de reducere sau gratuităţi: pensionarii cu pensie mai mică de 600 lei/lună, persoanele persecutate politic, donatorii de sânge şi persoanele cu handicap. Un calcul estimativ al subvenţionărilor lunare arată că, din puşculiţa oraşului, ar trebui să se plătească lunar operatorului de transport cel puțin 6.000 lei.

Victoria Federal IFN
Proaspat Alb
Mogaldea Therapy
Moveos
Second hand & outlet
Fantanita Craiesei
Agromar
Florian Shaorma

Subvenţionarea, afară de faptul că se face în sprijinul categoriilor de persoane menționate mai sus, mai este destinată şi „salvării” operatorului de transport, atunci când numărul călătorilor îl scoate în pierdere pe transportator. „În majoritatea localităţilor din România, transportul local este subvenţionat de primării între 40% şi 60%”, precizează primarul Mănduc.

Consiliul Local va impune operatorului de transport un tarif maximal al biletului. Tot Legislativul va putea majora sau micşora tariful, pe viitor. Sunt voci care spun că un bilet de călătorie în interiorul oraşului ar putea costa între 2 și 3 lei.

Staţii moderne

Pe lângă operatorul municipal, alte 11 firme de transport (intrajudețean sau interjudețean) tranzitează Făgăraşul. De regulă, aceştia au folosit până acum „pseudo-staţiile” stabilite de Codreanu, spune viceprimarul Cătălin Cârje. Staţiile sunt însă numai cu denumirea, pentru că Transbus Codreanu n-a amenajat nicio staţie ca lumea în oraş. Aşa că, odată cu alegerea altui transportator, în Făgăraş vor fi amenajate şi noi staţii de aşteptare, acoperite cu copertine şi dotate cu scaune sau bănci. Sarcina cade în cârca Primăriei, tot Primăria fiind cea care va decide şi punctele de vânzare a biletelor.

În caietul de sarcini, elaborat pentru concesionarea serviciilor de transport public, se arată că autobuzele vor circula de luni până vineri, între orele 5.00 şi 20.00, cu un program redus sâmbăta şi duminica.

Primarul Sorin Mănduc s-a declarat încrezător că anunțul scoaterii la licitație a activității de transport va ajunge la urechile multor operatori. „Ne dorim cât mai mulți ofertanți. Doar așa vom avea șansa să ridicăm nivelul confortului pentru călători, să menținem un tarif mic pentru biletul de călătorie și să schimbăm imaginea acestei activități“ susține edilul. Caietul de sarcini prevede că ofertanții trebuie să propună mașini ceva mai mici, fiabile, care să permită și accesul persoanelor cu handicap și care să aibă între 16 și 24 de locuri pe scaune.


Apreciază
Distribuie

  1. Mie mi se par bune traseele, sunt curios insa cat de des o sa treaca autobuzele, ca degeaba e bun traseul daca vine rar autobuzul.

  2. e foarte bun traseul. Daca ar fi din 30 min in 30 min ar fi foarte multumiti fagarasenii,iar in week-end pot fi din 2 in ore,daca nu se poate din ora in ora. pretul unui bilet ar fi ok 1,5 lei si daca s-ar putea face si abonament de o zi,care ar putea costa 5 lei . Idei sunt,doar sa se puna in practica

  3. traseele sunt ok, inlcud principalii agenti economici din oras, pentru angajatii care pot scuti, in acest fel, costuri ocazionate de o deplasare zilnica la serv.
    cu atat mai bine si pentru pers varstnice care au nevoie sa se deplasez distante considerabile pentru plata utilitatilor sau cumparaturile zilnice.
    mijloacele de transport in comun pot fi ulterior folosite si ca instrumente de marketing; publicitatea in miscare este si ea la moda.
    succes!

  4. Este binevenita acasta initiativa.am doar 2 sugestii: Str Campului nou este omisa de prin traseu.Tinand cont de construirea periodica a blocurilor ANL si de numarul destul de mare de locuitori ai zonei nu strica o “halta” si pe acolo.

    In ambele trasee,viteza autobuzelor este de 40 km/h si lungimea traseului de 14km,cam am de asteptat pana la urmatorul autobuz,tinand cont de traseul tur-retur si de timpul pt oprirea in statii.Asta in cazul in care am pierdut autobuzul

  5. Ce spuneti despre traseele de pe satele din zona Fagarasului care sunt la fel de proaste ca si cele din oras, precum si autobuzele uzate in special pe ruta Fagaras- Sercaita si retur…?
    Am facut reclamatie la protectia consumatorului, care mi-a dat dreptate in legatura cu starea de uzura a autobuzelor(trebuind scoase din uz), pentru care nu s-a luat nici o masura…cu inlocuirea acestora pentru confortul calatoriilor pana in prezent…., iar cei de la ISCTRLSC-IT8 nu au gasit nimic(?) nici cu starea avansata de uzura a autobuzelor, si nici cu mersul lor…Autobuzele circuland dupa bunul lor plac(conducerii), iar sambata si dumineca neexistand nici un autobuz spre Fagaras, parca am fi rupti de lume…!!!
    Cine il ”tine” in brate pe Codreanu?
    Va rog, sa NU mai lasati sa liciteze Codreanu ruta noastra ca ne-am saturat de uzura, proasta circulatie a autobuzelor si programul lor…

Comentariile sunt închise.