Valoarea tichetelor de creșă crește cu 30 de lei

Valoarea tichetelor de creșă crește cu 30 de lei, ajungând la suma de 600 de lei din aprilie 2023, potrivit unui ordin publicat miercuri în Monitorul Oficial, scrie EduPedu.ro.

Este vorba despre ordinul privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul I al anului 2023. Până acum, valoarea unui tichet de creșă era de 570 de lei. În ordin se arată că valoarea de 600 de lei se aplică și pentru primele două luni ale semestrului II al anului 2023, respectiv august 2023 și septembrie 2023.

Tichetele creșă sunt bilete de valoare care se acordă, lunar, angajaților care nu beneficiază de concediul și de indemnizația acordate pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Tichetele sunt acordate angajaților din sistemul privat și de stat. Acestea pot fi folosite numai pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul. Ele se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui căruia i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare, pe baza livretului de familie.

Valoarea tichetelor de creșă se cumulează cu alocația de stat pentru copii și cu stimulentul de inserție care se acordă la reluarea activității.

Nu pot beneficia de tichete de creșă asistenții maternali profesioniști sau persoanele la care este găzduit copilul și pentru care s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență, în temeiul Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Tichetele de creșă se distribuie salariaților, lunar, pentru fiecare dintre copiii lor naturali, inclusiv pentru fiecare copil adoptat, precum și pentru cei cărora li s-a instituit tutela, pe baza următoarelor documente:

Amanet King Onix
Florian Shaorma
Proaspat Alb
Agromar
JTTI
Moveos
Demgy
curatare tapiterie

a) „cerere pentru acordarea tichetului de creșă;

b) actul doveditor eliberat de creșa/entitatea asimilată acesteia la care este înscris copilul;

c) documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naștere al copilului, în cazul părinților naturali, sau hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției, în cazul copilului adoptat;

d) documente care să ateste calitatea de tutore, respectiv hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziția autorității tutelare;

e) declarație pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creșă, de concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

f) alte documente solicitate de angajator, după caz, potrivit regulamentului intern”.


Apreciază
Distribuie