ANL-uri la cheie

Noii chiriaşi ai blocurilor ANL sunt aşteptaţi să-şi completeze dosarele cu actele care vor sta la baza criteriilor de selecţie. Pot face asta numai până la data de 28 februarie a.c.. Anul acesta s-au depus 17 dosare noi, iar dosarele vechi nu mai sunt valabile dacă nu conţin actele actualizate. Pe strada Câmpului sunt în acest moment terminate sau în lucru cinci blocuri ANL. „Unul este finalizat şi recepţionat de un an, două sunt la stadiul de finalizare şi se lucrează la interioare, alte două sunt ridicate până la nivelul etajului al II-lea. Agenţia Naţională pentru Locuinţe virează banii pentru lucrări direct firmei Aldona SRL din Copşa Mică, firmă care a câştigat contractul pentru execuţia lor,” spune directorul tehnic Radu Stelea de la Primăria Făgăraş.

Viaţa de chiriaş o fi având ea dezavantajele ei (doar nicăieri nu e ca acasă), dar are şi avantaje, şi anume cel care semnează contractul pentru o locuinţă pe Câmpului primeşte locuinţa la cheie: „Noi amenajăm aproape tot, mai puţin mobila pe care şi-o cumpără sau şi-o aduce chiriaşul. Apartamentul sau garsoniera sunt dotate cu toate obiectele sanitare în baie, de la chiuvetă şi până la gresie şi faianţă. Interiorul este zugrăvit, punem uşi la intrare şi la camerele interioare, montăm până şi lămpile. Din păcate, lucrăm pe măsură ce primim bani de la ANL. La Făgăraş de pildă nu mai lucrăm din noiembrie anul trecut, pentru că Agenţia nu a mai virat bani pentru construcţii,” precizează Cristian Istincă, reprezentantul societăţii din Copşa Mică. Dacă blocul este ridicat din fundaţie şi până la acoperiş pe banii statului, utilităţile în schimb sunt introduse ulterior de Primărie din bugetul propriu.

10% din locuinţe au fost părăsite

Se bat pe viaţă şi pe moarte să primească o locuinţă de la ANL, iar după o vreme se mută din Făgăraş sau renunţă la ea pur şi simplu! Din experienţa anilor trecuţi reiese că nu toţi cei care au norocul să îndeplinească punctajul pentru a deveni chiriaşi, mai şi rămân chiriaşi acolo! „Până acum, de-a lungul anilor, au fost repartizate 100 de locuinţe. Astăzi vreo 10 dintre ele sunt goale, după ce foştii chiriaşi au venit şi le-au predat la Primărie,” spune Gheorghe Lupu, reprezentantul Biroulului de Spaţiu Locativ al Primăriei. Cele 10 locuinţe rămase goale vor fi repartizate odată cu cele noi de către comisia de repartizare, formată din 5 consilieri locali şi din reprezentanţi ai primarului şi ai Serviciului de Asistenţă Socială. Consilierii locali sunt: Michaela Judele, Iancu Boieriu, Sava Marius, Ovidiu Popa şi Daniel Tătar.

curatare tapiterie
Victoria Federal IFN
Monumente funerare
Sezar Forest - soferi profesionisti
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Brutaria Dragus
Agromar

Nu s-a cumpărat nicio locuinţă

O mare anomalie la Făgăraş constă în faptul că deşi ar da orice să facă parte din lista cu chiriaşii acceptaţi, făgărăşenii nu au nicio intenţie să devină proprietari cu acte-n regulă pe apartamentul respectiv. „Nu s-a depus nicio cerere de cumpărare,” explică Gheorghe Lupu.  Dacă pe vremuri, titularii de contract erau obligaţi să plătească chirie 5 ani înainte de a putea cumpăra o astfel de locuinţă, acum prevederea s-a micşorat la un an. Nici aşa, făgărăşenii nu par interesaţi de ele, fiindcă – spun ei – sunt foarte scumpe. Un mp de locuinţă ANL se vinde la fel ca şi preţ, atât la Făgăraş, cât şi la Bucureşti de exemplu. Iniţial preţul pentru 1 mp a fost de 407 euro. De parcă nu era suficient, acesta a fost ridicat la 448 euro! Oamenii au considerat că preţul de 448 euro/mp este mult prea mare, aşa că preferă să plătească chirie şi pe viitor, cuprinsă între 60 şi 120 lei, în functie de locuinţă. Cristina Cornilă

 


Apreciază
Distribuie