Competiţie de 250 de karatişti la „Doamna Stanca”

După ce în primăvara acestui an Făgăraşul a găzduit Campionatul Naţional de Karate, sâmbătă, 16 noiembrie, s-a desfăşurat şi Cupa României de karate.
Sala de sport de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” a găzduit această competiţie la care au participat peste 250 de sportivi, de la 14 cluburi din ţară, în special din Miercurea Ciuc, Ploieşti, Cluj-Napoca, Bucureşti, Brăila sau Hunedoara.

Sensei Gheorghe Ţeţu, organizatorul întrecerilor de la Făgăraş şi antrenor emerit la clubul CSM Făgăraş, spune că organizatorii Cupei sunt Primăria Făgăraş, Clubul CSM Karate-Do şi Şcoala Gimnazială „Ovid Densuşianu”.

„Competiţia este prinsă în calendarul Federaţiei Române de Karate. Cupa României s-a desfăşurat la probele de Kata individual şi echipe şi Kumite individual, pe categorii de vârstă cuprinse între 6 ani (copii) şi peste 36 ani (vetetani). Sportivii participanţi au avut prestaţii notabile, arătând că doresc să câştige şi să se afirme”, spune Gheorghe Ţeţu.

Sportivii de la CSM Făgăraş şi CSM Karate-Do Făgăraş s-au clasat pe prima poziţie la numărul de locuri I (25 locuri 1, 34 locuri II, 44 locuri III), urmaţi de sportivii de la CS Bukyo Braila (13 locuri 1, 14 locuri II, 22 locuri III) şi cei de la CS Karate Viromet Victoria (11 locuri 1, 8 locuri II, 8 locuri III).

Monumente funerare
Proaspat Alb
Reno Depo
Amanet King Onix

Cristian Iosipescu, antrenorul clubului de karate din Victoria, spune că este mulţumit de prestaţia sportivilor pregătiţi de el. „Sportivii noştri s-au comportat bine, mai ales că am obţinut 27 de medalii cu 15 sportivi. Pentru cinci dintre ei urmează săptămâna viitoare o competiţie importantă la Braşov, de unde vrem să aducem rezultate foarte bune”, spune Iosipescu. Şi antrenorul făgărăşean al lotului naţional de karate, Ioan Râmbeţ, spune că se va deplasa şi la Braşov săptămâna viitoare cu sportivul Silviu Lungu. Acolo se va desfăşura Open-ul României la karate, întrecerea adunând toate stilurile şi cluburile din ţară.

Gheorghe Ţeţu a mai subliniat şi faptul că întrecerile de la Făgăraş vor scoate în evidenţă pe cei mai bine pregătiţi sportivi pentru viitorul an competiţional. „Competiția de la Făgăraş a fost o testare pentru formarea loturilor de performanță ale cluburilor pentru participarea la celelalte competiții naționale și internaționale din calendarul competițional de anul viitor, mai ales la Campionatul European de Karate SKIEF din Dresden, Germania”, a mai spus sensei Ţeţu.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie