Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Social Constantin Niță iese din închisoare
,

Constantin Niță iese din închisoare

foto: Agerpres

Constantin Niță iese din închisoare, miercuri noaptea, la 6 luni după ce a fost încarcerat în Penitenciarul Codlea, fiind condamnat la 4 ani cu executare.

Fostul ministru al Energiei, și fost lider al PSD Brașov, este eliberat la decizia instanței supreme, după ce avocatul lui a invocat ilegalitatea completurilor de cinci judecători, potrivit Digi24.

Magistrații au admis cererea de suspendare a pedepsei, iar decizia este executorie. Cu alte cuvinte, Niță iese din închisoare de îndată.

Demgy - reglor, muncitor necalificat
Reno Depo
Amanet King Onix
Mobila SH
Victoria Federal IFN
Body Spa
Monumente funerare
Florian Shaorma

În același timp, din aceleași motive, mai sunt eliberați Dan Şova și Rudel Obreja. Toți trei au cerut rejudecarea proceselor şi au făcut contestaţii în anulare.

Brașoveanul Constantin Niță a fost găsit vinovat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în luna iunie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. El a fost trimis în judecată de DNA în 2016, fiind acuzat că a primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

Constantin Niţă, la data faptei ministru al Energiei, i-a solicitat lui Tiberiu Urdăreanu denunţător în cauză, un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia cu Primăria Iaşi, potrivit rechizitoriului procurorilor.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Mobila SH
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Monumente funerare
Reno Depo
Body Spa
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Amanet King Onix

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.