Aurelian Curticăpean: „Înotul este medicament antidepresiv”

Înotul ajută corpul să se dezvolte armonios și întreține sănătatea mintală, iar numărul celor care se înscriu la astfel de cursuri este în creștere. „Înotul este medicament antidepresiv”, spune antrenorul Aurelian Curticăpean, într-un interviu pentru educatieprivata.ro.

Profesorul de sport din Făgărăș a explicat care sunt beneficiile înotului, cum pot afla părinții când copiii lor sunt pregătiți să înceapă acest sport și cum trebuie să se pregătească pentru a-i susține.

„Părinții care așteaptă să vadă performanțe foarte repede trebuie să înțeleagă un lucru: copiii lor nu sunt niște mașini și nici adulți în miniatură. Sportul de performanță înseamnă sacrificii, rutină, timp foarte mult, lucru în echipă, efort constant și investiție în sănătatea lui. Altfel le putem face rău, să le creăm frustrări și traume. Sunt pași naturali de parcurs, trebuie să se dezvolte anatomic.

În momentul în care un copil alege să meargă pe acest drum, să fie susținut chiar dacă are un ritm mai greu. Părintele să creadă în el, să îl ajute pe latura emoțională. Să nu ne mai comparăm copiii! La 12-13-14 ani, din cauza presiunii, sunt deja obosiți și urăsc înotul. Este un sport dur. Să îi iubească așa cum sunt și să aprecieze întotdeauna progresul.

Părinții care aleg acest sport trebuie să fie conștienți că performanța înseamnă resurse materiale. Costurile sunt destul de mari pentru că, în general, sportul românesc nu este susținut cum ar trebui să fie, ca în țări precum Ungaria, Polonia, Slovenia”, a declarat Aurelian Curticăpean.

Antrenorul a mai explicat cum pot trece copiii peste frica de apă și care este vârsta recomandată pentru prima lecție de înot. Detalii, în interviul acordat portalului educatieprivata.ro.


Apreciază
Distribuie