Furt record în Combinat

sotiile făgărăşenilor prinşi la furat

sotiile făgărăşenilor prinşi la furat

Într-una din nopţile trecute poliţiştii făgărăşeni au prins nu mai puţin de nouă persoane, care au săvârşit un furt record la Nitroporos. Hoţii au sustras 560 kg conductori electrici din cupru, valorând peste 26.000 lei.

Iată ce spune cms. şef Claudiu Bulborea, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei Făgăraş:
„Poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Făgăraş au reuşit identificarea şi prinderea suspecţilor de furt calificat. Împotriva acestora s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă. Prejudiciul cauzat a fost recuperat integral şi restituit părţii vătămate.”

Cei nouă au vârste cuprinse între 23 şi 51 de ani, iar ei se află în arestul IPJ Braşov pentru 24 de ore.

Rudele celor nouă inculpaţi, aflaţi miercuri lângă sediul Poliţiei, la vederea reprezentanţilor presei şi-au justificat faptele.

Zambete la cafea - Maria Visu
Dentistry Tour
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Stihl - decembrie
Florian Shaorma

„Ne rămân copiii pe drumuri şi atunci îi aducem la domnul primar… că nu avem ce să facem… Altă soluţie nu mai avem, eu am trei copii, patru nepoţi, şi pe toţi îi cresc eu. Suntem muritori de foame, nu avem servciu şi nici ajutor social. Au rămas pe drumuri nouă familii, cu atâţia amar de copii! Singura sursă de venit este fierul din combinat, mergem să săpăm după fier ca să avem ce să le dăm de mâncare la copii”, a spus una dintre soţiile celor care au furat.

Reporterii de pe teren au văzut însă că unele rude aveau asupra lor telefoane de ultimă generaţie şi pachete de ţigări, semn că spusele lor contraziceau realitatea.

(Andreea Marga)


Apreciază
Distribuie