Furturi de lemne la Şoarş şi Feldioara

După o razie a poliţiştilor de la Secţia 3 a Postului de Poliţie Rurală Voila a fost identificat Ion G. de 50 de ani din Feldioara, comuna Ucea care deţinea la domiciliul său, fără acte de provenienţă, o cantitate însemnată de lemne.

„După verificările colegilor noştri s-a stabilit că acesta deţinea aproximativ 5 metri cubi de lemn de foc, esenţă fag şi carpen, tăiaţi şi sustraşi ilegal din păşunatul împădurit al comunei Ucea, localitatea Feldioara. Materialul găsit a fost dat în custodia ocolului silvic Arpaşul de Jos”, spune cms. şef Claudiu Bulborea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Făgăraş.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de urmărire penală pentru infracţiunea de tăiere ilegală şi furt de arbori. Cercetările sunt continuate de oamenii legii cu autorul în stare de libertate.

„După razia oamenilor legii au mai fost aplicate un număr de 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de 9520 de lei, din care 4 la legea 171/2010 în valoare de 7000 lei. Afost confiscată cantitatea de 18, 565 metri cubi de lemn, din care 12, 400 metri cubi de fag şi carpen, şi 6,165 metri cubi de lemn de lucru, buşteni de esenţă brad”, mai spune cms. şef Claudiu Bulborea.

Demgy
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Agromar
Moveos

Întreaga cantitate de lemn a fost lăsată în custodia ocoalelor silvice din Voila şi Arpaşu de jos.

La Şoarş, Ion P. de 47 de ani, domiciliat în comuna Şoarş, deţinea o cantitatea impresionantă de lemne. Din cercetrile poliţiştilor, care s-au sesizat din oficu, s-a descoperit faptul că în cursul lunii martie 2013, Ion P. s-a deplasat singur cu o căruţă în zona cunoscută sub denumirea de „Tufa Roşie” de unde a sustras material lemnos de la exploatarea forestieră. „Materialul lenos sustras a fost depozitat în spatele şurii, iar cantitatea este de aproximativ 31 de metri cubi. Valoarea prejuduciului urmează a fi stabilită în perioada următoare de oamenii legii”, explică cms. şef Bulborea.

Şi în acest caz cercetările sunt continuate de oamenii legii pentru infracţiunea de furt de lemne din fondul forestier.


Apreciază
Distribuie