Începe MedFest. Programul complet al festivalului Cetății Făgăraș

foto: arhivă/ Primăria Făgăraș

Festivalul Cetății Făgăraș a început astăzi. A doua ediție a MedFest se desfășoară pe parcursul a trei zile, iar accesul este gratuit.

Organizatorii au pregătit pentru făgărășeni și turiști o mulțime de activități interactive, spectacole pentru copii, piese de teatru, tabere și spectacole de dans medieval, paradă cu domnițe și cavaleri, concerte folk și un show incendiar.

„Față de anul trecut, avem un număr mai mare de ordine cavalerești: anul trecut am avut patru, acum avem nouă. Sunt mai multe spectacole pentru copii, dar și jonglerii cu foc: anul acesta avem trei reprezentații. O altă noutate: participanții pot vedea spațiile restaurate de curând și deschise pentru vizitare. Ordinele cavalerești vor fi amplasate în curtea exterioară, iar scena, unde se vor desfășura spectacolele de teatru și cele de foc, în curtea interioară”, a declarat Elena Băjenaru, directoarea Muzeului Țării Făgărașului, pentru bunaziuafagaras.ro.

MedFest se va încheia duminică, 27 august. Evenimentul este finanțat din bugetul local al municipiului Făgăraș.

Programul complet

Vineri, 25 august

12:00-18:00 Instalarea taberelor ordinelor cavalerești (Ordinul Cavalerilor de Muhlbach, Asserculis Tg.Mureș, Lăncierii și arcașele Cetății Ardud, Straja Cetății Mediaș, Ordinul Cavalerilor Lup, Paladinii de Terra Medies, Străjerii Cetății Bistrița, Ignis Vultus Iași, Asociația Losonczy Istvan Timișoara, Arcașii făgărășeni)

18:00 – 18:30 PARADĂ MEDIEVALĂ

18:45-22:00 Activități interactive cu publicul la taberele ordinelor cavalerești (prezentări de arme și costume, lupte demonstrative, farse medievale, ateliere creative cu lucru în piele, metal, lemn, dansuri medievale, pedepse medievale, animație)

18:30-18:50 Muzica folk SUFLET DE COPIL
19:00-19:30 Spectacol FARSE MEDIEVALE TRUVERII
19:30-20:15 Concert CVARTET COARDE
20:40-21:30 Concert TRUVERII
21:40-22:30 Concert CIMPOIERII DIN TRANSILVANIA
22:30-23:00 Spectacol cu foc PALADINII DE TERRA MEDIES și LĂNCIERII CETĂȚII ARDUD

Sâmbătă, 26 august

Amanet King Onix
JTTI
Benzinaria Recea - Pasti 2024

10:00-22:00 Activități interactive cu publicul la taberele ordinelor cavalerești (prezentări de arme și costume, lupte demonstrative, farse medievale, ateliere creative cu lucru în piele, metal, lemn, dansuri medievale, pedepse medievale, animație) – Curțile Cetății

11:00-12:00 Teatru pentru copii – Căsuța din pădure
12:30-13:30 Teatru pentru copii – Izvorul frumuseții
16:00-17:00 Teatru pentru copii – Zâna lacului
17:10-17:50 Teatru pentru copii – Fata pantofarului
Toate spectacolele de teatru sunt susținute de Teatrul Albinuțele Brașov, în Curtea interioară

18:00-18:30 PARADA MEDIEVALĂ

18:30-19:00 Spectacol dansuri medievale FORMAȚIA NOSA
19:00-19:50 Recital folk FLORIN SASARMAN
20:00-20:40 Spectacol percutie TOBOSARII DIN ASSERCULIS
20:50-21:40 Concert CIMPOIERII DIN TRANSILVANIA
21:50-22:20 Spectacol JONGLERII CU FOC – Trupa Sirius Bistrița

Duminică, 27 august

10:00-14:00 Activități interactive cu publicul la taberele ordinelor cavalerești (prezentări de arme și costume, lupte demonstrative, farse medievale, ateliere creative cu lucru în piele, metal, lemn, dansuri medievale, pedepse medievale, animație)

10:30-11:00 Spectacol pentru copii: PRÂSLEA CAVALER – Asserculis Tg. Mureș
11:00-11:30 Spectacol dansuri medievale FORMAȚIA NOSA
11:30-12:30 Spectacole „commedia dell’arte” – Străjerii Cetății Bistrița
12:30-13:00 Spectacol pentru copii „LEGENDA CAVALERULUI LUP” – Cavalerii Lup Tg. Mureș

 


Apreciază
Distribuie