Clarfon - reducere mai 2026
Clarfon - oferta mai 2025
Star FM - TOP Header
Acasă Țara Făgărașului Premiaţii Festivalului ,,Buna Vestire”

Premiaţii Festivalului ,,Buna Vestire”

Ieri a avut loc la Viştea de Sus Festivalul de Cântări Bisericeşti ,,Buna Vestire”. Din cele 9 coruri parohiale participante, trei s-au întors acasă cu premiile aferente locurilor I, II şi III. Iată ce spune organizatorul Festivalului, fostul primar Gheorghe Tabără:

,,A fost o ediţie foarte, foarte reuşită, calificată aş spune, mai deosebită decât celelalte. Am avut 9 formaţii în concurs şi toate au venit bine pregătite. Dar s-a detaşat Şinca Nouă şi a luat premiul I. Pe locul II s-a clasat corul din Gura Râului, o formaţie care la noi n-a mai fost prezentă în anii trecuţi. Au fost foarte mulţi în formaţia corală parohială, vreo 60 de persoane, dintre care vreo 20 au fost copii. Pe locul III a fost o formaţie corală tot nouă, care n-a mai fost până în acest an, corul de la Biserica Sfinţii Mihail şi Gavriil din Sibiu.”

Victoria Federal IFN
Reno Depo
Mobila SH
Amanet King Onix
Taboo
Sumi Agro - Mospilan
Florian Shaorma
La doi pasi
Monumente funerare

Premianţii au primit diplome şi premii băneşti, iar celelate 5 coruri au luat diplome de participare. La ediţia de anul acesta a fost organizat şi un concurs de recitat poezii pentru cei mici. A luat premiul I elevul Ovidiu Oprea, din clasa a VI-a, de la Crihalma, care s-a remarcat cu poezia ,,Potrirul” de Nichifor Crainic.

Vă reamintesc că Festivalul ,,Buna Vestire” este unicat în Ardeal, fiind înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM). Cristina Cornilă


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

La doi pasi
Amanet King Onix
Mobila SH
Taboo
Reno Depo
Victoria Federal IFN
Sumi Agro - Mospilan
Florian Shaorma
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.