Prețul apei se majorează cu 14 bani, la Făgăraș

Tariful apei din Făgăraș și localitățile din Țara Făgărașului se va majora de la 1 iulie 2019, din cauza inflației.

Aleșii locali vor vota un proiect de hotărâre în acest sens în ședința de astăzi. Consumatorii vor plăti pentru apa potabilă cu 14 bani mai mult pe metrul cub, iar pentru apa pluvială (canalizare) cu 9 bani mai mult pe metrul cub.

Compania Apă Canal Sibiu a solicitat o majorare de 4,09% la apa potabilă și de 3,64% la apa pluvială, pentru întreaga arie de operare.

Astfel, dacă proiectul va fi aprobat, tariful pentu populație la apă potabilă se va majora de la 3,47 lei/mc la 3,61 lei/mc, TVA inclus, iar pentru canalizare de la 2,40 lei/mc la 2,49 lei/mc, TVA inclus.

Măsura este cauzată de inflația din ultimul an, care a dus la creșterea preţurilor de consum, se arată în proiectul aflat pe masa Consiliului Local.

Noile tarife au fost aprobate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC). Operatorul de apă a majorat prețurile ultima dată la 1 iulie 2018, cu 3,25%, respectiv 3,29%.

La nivel național, Compania Apă Canal Sibiu se află pe locul 41 din 45 în clasamentul tarifelor aplicate, conform datelor de pe site-ul ANRSC. Mai puțin decât făgărășenii plătesc doar consumatorii din București, Târgu Jiu, Oradea și Ploiești. Cele mai mari tarife la apă sunt în Turda și Constanța.

Proaspat Alb
Demgy
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Victoria Federal IFN
JTTI
Moveos

Context: Creșterile, cauzate de măsurile adoptate de Guvern

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor în ultimul an, a crescut în luna aprilie până la 4,11%, după ce urcase în martie la 4,03%. A fost cea mai mare inflație înregistrată de un stat din UE. „Situația e generată de deciziile guvernanților”, explica la acea vreme analistul economic George Vulcănescu, la RFI.

Doar în primele patru luni ale anului, cartofii s-au scumpit cu aproape 33%. S-a mărit și prețul mărfurilor nealimentare, cel al serviciilor, dar și preţul combustibililor, care era mai mare în aprilie cu 5,5% faţă de luna decembrie a anului trecut.

Avem de a face cu consecințe firești ca urmare a măsurilor economice luate de actualul Guvern, explica la RFI analistul economic George Vulcănescu. El spunea că „Guvernul a căzut în propria-i capcană” generată în special de măririle salariale din sectorul bugetar.

Liviu Ardelean


Apreciază
Distribuie