„Rabla pentru Becuri” va fi lansat până la finalul lunii octombrie

foto: economedia.ro

Programul „Rabla pentru Becuri” va fi lansat până la sfârșitul acestei luni, spune ministrul Mediului, Tanczos Barna. Cei care se înscriu în program primesc un voucher de 200 de lei cu care își pot cumpăra, de la magazinele autorizate, becuri LED, economice. Ei trebuie să predea însă unul sau mai multe becuri vechi, relatează Europa FM.

Un bec cu LED consumă de 5 ori mai puțin decât unul cu filament, iar Ministerul Mediului speră că prin programul „Rabla pentru Becuri” îi va convinge pe cât mai mulți români să înlocuiască becurile vechi cu cele economice.

Pe site-ul dedicat acestui program, se va putea înscrie orice persoană cu domiciliul în România, în vârstă de cel puțin 18 ani și fără datorii la stat. Va obține un voucher de 200 de lei și are 7 zile la dispoziție să meargă la unul dintre magazinele înscrise în program pentru a cumpăra un bec LED de maximum 15 wați.

În magazin, va prezenta unul sau mai multe becuri vechi, în funcție de numărul de becuri LED pe care le va achiziționa și a căror valoare nu depășește 200 de lei. Acordarea voucherelor se va face după principiul primul venit, primul servit, notează sursa citată.

Ministrul Mediului a fost întrebat cum se vor putea înscrie în acest program persoane în vârstă, care locuiesc la țară și care nu au telefon și adresă de e-mail.

Proaspat Alb
Monumente funerare
Spalatoria GPC
Amanet King Onix
Moveos Fagaras_11.22

„La fel cum au aplicat pentru electrocasnice. Și pentru electrocasnice am avut zeci de mii de persoane din mediul rural, indiferent de vârstă. Persoanele care deja s-au înscris pentru electrocasnice nu trebuie să se înscrie pentru becuri încă o dată”, a spus ministrul Mediului.

„Sunt convins că toi cei care vor să aplice vor avea sprijinul atât autorităților locale pentru a primi certificatele, cât și a rudelor, cunoștințelor și persoanelor care mai fac drumuri spre oraș”, a mai spus Tanczos Barna, potrivit Europa FM.

Ministrul Mediului spune că programul Rabla pentru becuri va fi lansat până cel târziu la sfârșitul lunii, iar dacă va avea succes va continua și anul viitor.

Bugetul alocat acestui program este de 400 de milioane de lei, iar o persoană poate obține un singur voucher, ceea ce înseamnă că vor fi 2 milioane de beneficiari.


Apreciază
Distribuie