Singura fermă piscicolă cu sturioni din zona montană, amenajată la poalele Munţilor Făgăraş

Singura fermă piscicolă cu sturioni din zona montană a fost amenajată în judeţul Sibiu, la poalele Munţilor Făgăraş, aproape 26 de tone de morun, nisetru, păstrugă şi alte specii adaptându-se bine climatului. Fiecare peşte va avea pedigree şi va fi vândut pentru reproducţie, pentru câteva mii de euro, scrie www.bzb.ro.

Ferma a fost înfiinţată în 2002, la poalele Munţilor Făgăraş, de doi oameni de afaceri din judeţul Sibiu. Aceştia aveau o păstrăvărie şi au vrut, cu ajutorul specialiştilor de la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit şi Acvacultură Galaţi, să dezvolte şi o acvacultură de sturioni.

Au populat ferma cu tot felul de specii – morun, nisetru, păstrugă, polioden şi nisetru siberian – şi au investit enorm în ultimii 12 ani pentru ca peştii să ajungă la maturitate. Toată evoluţia fermei a fost urmărită de către specialiştii din Galaţi care au oferit consiliere, interesaţi de modul în care sturionii se pot adapta condiţiilor de munte.

„Vedem acum că o parte din specii au dat satisfacţie foarte bună, alte specii nu s-au adaptat foarte bine la aceste condiţii. E vorba de păstrugă, că păstruga e o specie mai termofilă. Ştiam de la început că se poate întâmpla lucrul acesta, dar acum am demonstrat asta”, a povestit, sâmbătă, după una dintre vizitele la fermă, Neculai Patriche, directorul Institutului din Galaţi.

Brutaria Dragus
Demgy
Isoplus Special - Pasti
curatare tapiterie
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Amanet King Onix
Monumente funerare
Agromar

„De acum înainte urmează munca mai grea a cercetătorului de a marca şi verifica fiecare reproducător şi a-i face un pedigree, o carte specială, ca să se poată şti cât de performantă este generaţia lui”, a mai precizat Patriche.

Întrebat la cât poate ajunge preţul unui astfel de exemplar în România, acesta spune că încă nu s-a dezvoltat o piaţă în acest domeniu, dar poate fi vorba despre câteva mii de euro. Un kilogram de sturion din România se vinde la preţuri cuprinse între 11 şi 15 euro, iar caviarul depăşeşte 500 de lei pentru 50 de grame, în timp ce caviarul de import depăşeşte 600 de lei pentru 30 de grame, arată jurnaliştii de la www.bzb.ro.


Apreciază
Distribuie