Ultimă oră: sindicaliştii se pregătesc să declanşeze conflictul de muncă

După mai multe tentative de negocieri, eşuate pe rând, între sindicaliştii din fabrică şi conducerea societăţii, tensiunea a ajuns la cote maxime. Astăzi, 5 mai, angajaţii societăţii se pregătesc să declanşeze conflictul de muncă.

,,Azi facem toate actele pentru declanşarea conflictului. Anunţăm conducerea societăţii şi Inspectoratul Teritorial de Muncă. Următorul pas vizează solicitarea întâlnirii Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii Braşov”, a declarat preşedintele Sindicatului, Lucian Cupu, la începutul zilei.

De la debutul negocierilor pentru un nou contract colectiv de muncă, ce a avut loc pe 24 februarie, cele două părţi nu s-au înţeles aproape deloc. Iar când s-au înţeles au lucrat pe draftul fostului contract colectiv de muncă. Înainte de Paşti, spune sindicalistul Lucian Cupu, conducerea fabricii s-a pezentat la masa negocierilor cu un alt contract, pe care sindicaliştii nu vor să-l accepte.DSCN2048

Printre nemulţumirile lor figurează un singur salariu compensatoriu în cazul disponibilizărilor, în loc de trei câte erau până acum, precum şi nesiguranţa măririlor salariale raportate la rata inflaţiei. În noul contract se specifică faptul că aceste măriri vor avea loc numai dacă situaţia economică a societăţii prmite acest lucru. Din 2010 începând salariile angajaţilor fabricii nu au mai fost indexate nici măcar cu rata inflaţiei.

,,Am lucrat trei săptămâni în timpul negocierilor pe vechiul contract, iar apoi conducerea fabricii ne-a impus un nou draft, fără să mai avem ocazia să negociem anumite aspecte. Puteam începe negocierea lor, iar ei aveau varianta refuzului, însă nici nu s-a pus în discuţie negocierea. Una dintre cele trei cauze obligatorii, stipulate în Legea Dialogului Social, care duc la declanşarea unui conflict, este refuzul angajatorului de a accepta revendicările formulate de angajaţi”, precizează Cupu.

Amanet King Onix
curatare tapiterie
Brutaria Dragus
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Monumente funerare

Se pare că vinovat de refuzul negocierii ar fi administratorul societăţii, Mihai Călinescu, cel care este şi director general la combinatul din Slobozia. Acesta i-ar fi interzis directorului Nitroporos să accepte sau să negocieze revendicările salariaţilor.

Legea Dialogului Social obligă cele două părţi să se prezinte la conciliere în timpul conflictului de muncă, iar dacă nici astfel nu se ajunge la stingerea lui, salariaţii pot intra în grevă. Prima cale ce se impune a fi epuizată este greva de avertisment cu o durată de două ore. Ea precede cu cel puţin două zile lucrătoare greva propriu-zisă.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie