25 de tone de sare în salina de la Policlinică

Salina Roman la Făgăraş!

Salinoterapia este procedeul terapeutic la care tot mai multă lume apelează în detrimentul medicinei clasice sau a medicaţiei excesive. Fără efecte secundare, care se regăsesc în cazul pastilelor, terapia cu sare este aptă să repună în funcţiune mecanismul imunitar natural al corpului.

La Făgăraş s-a deschis Salina Roman în Policlinica Spitalului municipal, după singura metodă recunoscută ştiinţific de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM). Se află la parter, în incinta cabinetului ORL şi pentru a fi amenajată a fost nevoie de o cantitate de 25 de tone de sare, adusă de la mina Slănic Prahova.

Grupuri până la 10 persoane

Se spune despre Salinele de suprafaţă Roman că reproduc fizic, chimic şi biologic condiţiile unei saline de adâncime, fiind mult mai eficiente în tratamentul bolilor respiratorii, regenerarea organismului, reducerea stresului, ajutând la ridicarea unui nivel înalt al performanţelor sportive. Medicii recomandă o cură de minim 15 şedinţe de salinoterapie. Făgărăşenii care aleg Salina Roman din Policlinică primesc alte 3 şedinţe gratuite, la 15 achitate. Preţul unei şedinţe de o oră pentru adulţi costă 10 lei, iar preţul pentru copii 5 lei.salina 2

Salina funcţionează de luni până vineri între orele 8.00 – 14.00 şi 16.00 – 18.00. Sâmbăta şi duminica se deschid numai pentru grupuri.
Pacienţii pot intra cu telefoane mobile şi tablete, iar dacă lasă tehnologia acasă se pot destinde o oră stând relaxaţi în fotoliile de eucalipt tratate biologic şi ascultând muzică. Cei mici ascultă poveşti, primesc plastelină, creioane de colorat şi jucării. Prichindeii pot fi aduşi la salină din primele luni de viaţă.

Sarea adusă de la Slănic Prahova este menţinută la o temperatură cuprinsă între 18 şi 22 de grade. Tavanul, podeaua şi pereţii sunt din sare.
Sarea, bună şi la altceva decât ,,în bucate”

Spectrul efectelor terapeutice ale sării este pe cât de larg, pe atât de variat. Tratează afecţiunile aparatului respiratoriu: astm, bronşite, polipi, tuse tabagică; tratează infecţiile ORL: amigdalite, laringite, traheite, bronşite, sinuzite, otite, rinite, pierderea simţului olfactiv; tratează alergiile de sezon, dereglări ale imunităţii organismului, disfuncţii ale tiroidei, meteosensibilitatea, insomnia şi stresul.

Mai mult decât atât, puţină lume probabil ştie, salinoterapia este numai bună pentru eliminarea sforăitului şi reducerea ridurilor.
Efectele salinoterapiei mai constau în: ameliorarea afecţiunilor respiratorii, prevenirea răcelii şi gripei, curăţarea căilor respiratorii de particulele din fumul de ţigară, creşterea imunităţii, diminuarea reacţiilor alergice de sezon.

curatare tapiterie
Liceul Senchea
Agromar
Florian Shaorma
Sezar Forest - soferi profesionisti
Proaspat Alb
Demgy
Brutaria Dragus

Metoda Roman a fost catalogată drept cea mai potrivită, de altfel invenţia a primit trei distincţii de aur şi unica distincţie ,,Jeromus Cup” la Salonul Internaţional de Invenţii de la Budapesta în 2009. Metoda este singura ale cărei beneficii sunt recunoscute ştiinţific de către OSIM.

Prea frig în salinele naturale

În contrapartidă cu metoda Roman, salinele naturale au dezavantajul de a fi spaţii reci. De pildă în salină la Turda se înregistrează între 7 şi 11 grade Celsius, la Târgu Ocna şi Slănic Prahova sunt între 11 şi 13 grade, iar cea mai ,,caldă” salină din ţară este cea de la Praid, unde temperatura ajunge cu indulgenţă la 15 grade.

Temperatura de confort a organismului uman este între 18 şi 22 de grade, iar maladiile respiratorii tratate în salinele din mediul natural au nevoie de un aer sărat mai cald decât cel de acolo.

Salina Roman de la Făgăraş, datorită amplasării la suprafaţa solului, are condiţii de presiune, concentraţie de oxigen şi concentraţie de bioxid de carbon normale, aşa încât nu există influenţe negative din salinele naturale de adâncime.

O altă noutate, pe lângă Salina Roman de la Policlinică, o constituie cabina fonică pentru protezarea auditivă din cadrul cabinetului ORL. În urma unei simple investigaţii, pacienţii pot afla care este gradul de pierdere a auzului, astfel încât prin Casa de Asigurări de Sănătate să-şi poată face o proteză auditivă.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie