Gala handbaliştilor făgărăşeni

A devenit deja o tradiţie pentru handbalul făgărăşean ca în fiecare an, de zilele oraşului, să se organizeze un turneu în care să evolueze mai mulţi jucători de handbal de renume naţional, european şi chiar mondial, originari din oraşul nostru. În total întâlnirea a adunat peste 200 de foşti handbalişti, antrenori sau delegaţi ai echipei.

În sala de sport a Colegiului Naţional „Radu Negru” a avut loc sâmbătă, 23 august, de la ora 10.00, întâlnirea tuturor generaţiilor de handbalişti pe care i-a avut Făgăraşul, atât la feminin, cât şi la masculin. Dintre toţi, cel mai apreciat a fost Constantin Şelaru, care anul acesta a onoarea să fie sărbătorit de foştii săi elevi şi admiratori.

Iată ce spunea Constantin Şelaru chiar în ziua când a fost felicitat şi premiat de primarul Sorin Mănduc, de antrenorii şi sportivii de handbal, şi de iubitorii acestui sport:

„Sunt emoţionat acum pentru acest eveniment. Mă bucur că nu am fost uitat, nu m-am aşteptat, este o surpriză pentru mine şi doresc tuturor celor care s-au ocupat de această organizare tot binele din lume, să aibă grijă de sportul făgărăşean. Vreau ca handbalul în Făgăraş să rămână o tradiţie, vreau ca istoria să se repete, ca ceea ce s-a întâmplat în 1960 şi 1965, când am ieşit de două ori Campioni Naţionali, să se întâmple din nou. Trebuie să avem grijă de tineri, să lărgim baza de selecţie pentru toate disciplinele sportive, nu numai pentru handbal. Dumitru Opriş a fost jucător la echipa de handbal a Făgăraşului, a dovedit că poate antrena cu bunăvoinţă, se ocupă de tineri, ştie ce trebuie să facă şi cu micii handbalişti, are rezultate bune la nivel judeţean, la nivel naţional…”, a spus, cu emoţie, Constantin Şelaru.

Gala handbal - Constantin Selaru
Constantin Şelaru, premiantul galei

Cine este Constantin Şelaru

Constantin Şelaru a împlinit anul acesta vârsta de 80 de ani. S-a născut la Întorsura Buzăului, iar în 1952 a lucrat ca şi tehnician în Combinatul Chimic Făgăraş. Doi ani mai târziu a fost legitimat la Chimia Făgăraş, la vârsta de 18 ani. La 21 de ani va fi transferat la CCA Bucureşti şi reuşeşte să câştige locul II la Spartachiada Militară în RDG.

În 1959 este chemat la lotul naţional, cu care reuşeşte să câştige titlul de vicecampion mondial, în Austria. În 1960 a ieşit campion naţional cu echipa Chimia Făgăraş, un an mai târziu, vicecampion naţional,  şi î 1962 din nou campion naţional cu aceeaşi echipă, când a fost şi căpitan. Din 1974 şi până în 1989 a conducător şi antrenor la Nitramonia Făgăraş.

Generaţii de sportivi, într-o sală de sport

Victoria Federal IFN
Go Pro Infrastructure
Reno Depo
Proaspat Alb
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Zambete la cafea - Maria Visu
Stand-up
Monumente funerare
Gala handbal - prima generatie de fete de la Nitramonia
Prima generaţie de fete de la Nitramonia

De fiecare dată când pe uşile sălii de sport intra câte o persoană nouă, câte un grup deja sosit şi care se antrena în discuţii, se entuziasma cu ropote de aplauze. Aşa a fost atmosfera atunci când renumita antrenoare Maria Ciulei, însoţită de soţul ei, Emil Ciulei, au păşit în sala de sport.

Trebuie spus că fiecare generaţie de sportivi şi-a creat propriul loc de poveşti, depănau amintiri din turnee şi meciuri celebre, povesteau despre familie şi realizări. Emoţiile tuturor au atins cote maxime atunci când a la staţia sălii de sport de la „Radu Negru” s-a auzit numele campionului Constantin Şelaru.

Meciuri demonstrative

Marea absentă a turneului a fost Mariana Târcă, celebra antrenoare de handbal din prima ligă naţională. Motivul absenţei sale de la Făgăraş de anul acesta a fost o  deplasare cu echipa de handbal la un meci amical din străinătate. Gala handbal (2)

Meciurile de handbal au fost organizate pe mai multe categorii: au jucat fetele din mai multe generaţii într-un singur meci, apoi au urmat băieţii, dar şi un meci de handbal mixt.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie