Interviurile Super FM – Mariana Şandru

Mariana Sandru (1984)

Mariana Sandru (1984)

Andreiu si Iustina Sandru
Andreiu si Iustina Sandru

Interpreta de muzică populară  Mariana Şandru s-a născut  în data de 7 ianuarie 1963, în satul Viştea de Jos, într-o familie modestă.

Mama, Maria, era operator chimist, iar tatăl Viorel, lăcătuş mecanic.

A moştenit talentul de la bunica sa care îi cânta mereu, iar atracţia spre chimie şi fizică a venit de la mama sa.

Diana Gribincea: Cum ne descrieţi copilăria dumneavoastră în satul Viştea de Jos?

Mariana Şandru: Frumoasă, plină de peripeţii pentru că în afară de programul de la şcoală şi de temele pe care mi le făceam imediat după ce veneam de la ore, toată lumea era a mea – toţi pomii, toate grădinile, toate văile, Lunca Râului, Valea Izinelor.

Mergeam la prins peşti cu mâna cu un văr şi cu alţi copii, iar în vacanţa de vară ne duceam la C.A.P. la smuls de in sau la balotat paie.

D.G.: Ce impact a avut bunica asupra dumneavoastră?

M. Ş.: Pe bunica n-am s-o uit pentru că în serile de iarnă ne povestea, mie şi surorii mele, despre viaţa din Primul şi Al Doilea Război Mondial pentru că bunica le-a trăit pe amândouă şi ne cânta pricesne şi balade haiduceşti: Balada lui Budac.

D.G.: Dacă în interviul Super Fm am vorbit despre dorul de casă, aş vrea să vă întreb cum a fost prima oară când aţi părăsit satul şi aţi plecat la liceu în Braşov?

M. Ş.: Mi-a fost foarte greu.  Aveam doar 14 ani, un munte de vise şi m-am rupt foarte greu de satul meu. Cu timpul m-am obisnuit, dar chiar dacă îmi lipseau părinţii şi bunicii de acasă, acolo am găsit profesori deosebiţi care mi-au devenit părinţi spirituali. Anii de liceu au fost anii hotărâtori pentru formarea mea ca om.

D.G.: Când aţi plecat la Bucureşti v-a fost la fel de greu?

M. Ş.: Am stat la Bucureşti în timpul facultăţii, dar deja eram obişnuită cu plecatul de acasă.

Pe urmă am primit repartiţie la Miercurea-Ciuc, acolo  m-a prins şi Revoluţia şi anii ăia 3 au fost anii în care mi-am căutat identitatea de româncă.

Acolo am simţit cel mai mult dorul de casă, de părinţi, de satul în care m-am născut.

D.G.: Ştiu că acum câţiva ani aţi fost nevoită să părăsiţi ţara. Cum v-aţi simţit departe de casă?

M. Ş.: A fost cea mai mare perioadă în care am stat departe de Făgăraş şi au fost seri în care am simţit că singurul lucru care m-ar ajuta să-mi mai alin dorul ar fi să scriu:

„Am colindat lumea şi am întâlnit români tineri, harnici, învăţaţi şi care încercau să-şi facă o viaţă mai bună, dar din adâncul sufletului lor răzbătea dorinţa întoarcerii acasă. Dorinţa asta mi-a ars şi mie sufletul, astăzi m-am vindecat, sunt iar în casa copilăriei mele.

Poate unii mă vor considera patriot, alţii  poate naţionalist, dar eu simt că aerul de acasă îmi umple plămânii ca-n nicio altă parte din lume şi mai simt că dacă într-o dimineaţă nu văd eu munţii Făgăraşului veghindu-mi noua zi s-a dus liniştea aceea (…..)

Pe drumul ce duce la munţi, într-o zi de iarnă în care zăpada strălucitoare acoperea satul şi Lunca Râului privindu-i m-am simţit stăpânul lor, bătrân ca şi ei şi la fel de neclintit ca şi munţii care aşteaptă primăvara.

În adâncul sufletului meu îşi face loc un mugur al speranţelor ce renasc, a speranţei de a mă întoarce acasă.”

D.G.: De curând aţi lansat un CD alături de Ioan Leluţiu şi de câteva voci masculine din Cârțișoara?

M. Ş.: Regăsim dorul de casă, de mândruţă sau de glie în textele albumului „M-o luat neamţu cătană”

Proaspat Alb
Cabinet ORL
JTTI
Spalatoria GPC
Mogaldea Therapy

Dorul de casă ne-a încercat pe fiecare fiindcă prin forţa lucrurilor am fost nevoiţi să plecăm de acasă, la fel ca şi ficiorii care plecau cătană şi ale căror poveşti se regăsesc  în textele acestor melodii.

Albumul conţine toate cântecele de haiducie şi de cătănie foarte cunoscute şi foarte faine din Ţara Făgăraşului şi a apărut îngrijit de „Asociaţia Badea Cârţan” şi de „Muzeul lui Badea Cârţan” din Cârţisoara.

În serile mele de pesimism spuneam că doar haiducia salvează România. Au fost foarte importanţi haiducii pentru satele din Ţara Făgăraşului, dovadă că au rămas legendele dar şi toate faptele de haiducie consemnate în cărţi.

„Balada lui Budac” pe care o cânt eu pe CD se cântă la noi în zonă. La un spectacol în Cârţişoara mi-am dat seama că toţi localnicii ştiau această melodie, care are aproximativ 9 minute, deoarece sunt mândri de eroul lor ca şi de Badea Cârţan.

D.G.: În general, persoanelor vârstnice de la sat nu le prea place la oraş. Ştiu că la Viştea există şi o strigătură a celor bucuroşi de întoarcerea în satul lor. Ne-o puteţi dezvălui şi nouă?

Mariana Sandru
Mariana Sandru

M. Ş.: În Viştea am avut eu două vecine – Dumnezeu să le odihnească –  pentru că nu se mai află printre noi. Una era lelea Măriuţă a lu’ Manciu, care era mătuşa Mioarei Marinca, iar cealaltă era lelea Măriuţă a lui Sabin. Strigătura pe care au zis-o ele odată când le duceam spre Viştea, aproape de intrarea în sat, a fost:

„Săracă Viştea de Jos

Că-i pusă la loc frumos

De-ar fi pusă mai aşa

Cu Sibiu n-ar schimba.”

D.G.: Pe finalul interviului nostru aş vrea să le transmiteţi un gând celor care vor citi ziarul pe internet pe www. bunaziuafagaras.info dar şi cititorilor ziarului Bună Ziua Făgăraş – Ziarul Ţării Făgăraşului.

M. Ş.: Pentru toţi cei care sunt departe dar şi pentru cei de acasă vreau să mai spun câteva versuri din cartea „Scrisori din America”, textul aparţinându-i  lui Alexandru Văcărescu din Vad:

„Când m-apropiu

de-al meu sat

Cunosc cânii pe lătrat

Şi ficiorii pe strigat

Şi fetele pe cântat.”

Să nu uitaţi că acasă este cel mai bine mai ales atunci când îi ai pe toţi ai tăi lângă tine.

__________________________________________________________________

diana.gribincea@bunaziuafagaras.info


Apreciază
Distribuie

Un comenariu la “1”

  1. Bravo Diana! Felicitari pentru articol! Ai reusit sa-i faci un portret extraordinar doamnei Mariana Sandru.

Comentariile sunt închise.