Unicul sat din România care a intrat în UE înaintea ţării

•    La împlinirea unui sfert de mileniu de la înfiinţarea localităţii, satul Şinca Nouă va fi în mare sărbătoare. În 12 şi 13 iulie va fi organizată pentru prima oară sărbătoarea fiilor satului.

,,Sâmbătă şi duminică, 12-13 iulie, în Şinca Nouă va avea loc un eveniment deosebit. Se împlinesc 250 de ani de când localitatea a fost înfiinţată prin roirea localnicilor din satul Şinca, ce ulterior a devenit Şinca Veche. Cu acest prilej organizez o întâlnire cu fiii satului, care se face pentru prima oară în istoria localităţii. Vom avea o sumedenie de acţiuni culturale, spirituale, vor fi foarte mulţi invitaţi de peste hotare. Duminică va participa la Sfânta Liturghie şi Mitropolitul Laurenţiu Streza”, explică edilul.

Şi-au luat clopotul şi şi-au văzut de drum

Cu 250 de ani în urmă aproape toţi localnicii din Şinca s-au retras 9 km mai înspre munte şi şi-au întemeiat un nou sat pe firul apei. Au plecat din Şinca, ce ulterior s-a numit Şinca Veche, pentru a nu trece la religia greco-catolică, impusă de austro-ungari. Au luat cu ei inclusiv clopotul bisericii din vechiul sat. Şi astăzi acel clopot este folosit la bisericuţa din lemn.

,,Au mai rămas în Şinca numai patru familii, extrem de bogate, care nu au vrut să-şi lase averile: Bălan, Bârsan, Strâmbu şi Urs. Acestea au trecut la religia greco-catolică. Şincanii strămutaţi nu s-au convertit niciodată. Se spune că ei nu au vrut să treacă peste nicio apă cu clopotul şi s-au tot dus de-a lungul apei. L-au descântat să aibă putere asupra ploilor şi furtunilor.

Aşa se face că acum, de câte ori plouă, în biserica de lemn se trage clopotul vechi. Mecanismul este astfel făcut, încât se poate trage direct de afară. Clopotul îndepărtează furtunile şi cade doar o ploaie normală. La biserica mare există un clopot fabricat la Viena, dar se pare că nu are acelaşi efect asupra ploilor”, mărturiseşte Dumitru Flucuş.

Invitaţi din toată Europa

Amanet King Onix
Agromar
Primaria Soars - Pasti 2024
Benzinaria Recea - Pasti 2024

La cele două zile pline ochi de evenimente vor lua parte români răspândiţi în diverse organisme şi asociaţii de pe tot continentul. Primarul îi aminteşte pe preşedintele Ligii Asociaţiilor Româneşti din Germania (Lucian Glass), preşedintele Asociaţiei Miedersachser din Germania (Emil Mateiaş), Maria Nicolescu – artistă lirică a Teatrului Monnaie din Bruxelles, Radio TV Unirea din Viena, Radio Zig-Zag de România din Stuttgart, Asociaţia Jurnaliştilor Dutsch-Ro din Olanda, Radio Chişinău, Revista Moldova de la Chişinău etc.

Cu atâţia invitaţi de onoare, autorităţile locale ale comunei încearcă să organizeze un eveniment cât mai impresionant. Seara de sâmbătă se va încheia cu o defilare militară şi cu un foc de artificii programat la ora 22.00.

Duminică, la liturghie va fi sfinţit steagul comunei brodat cu fir de aur. Tot atunci se va sfinţi şi cartea de aur a localităţii, un fel de jurnal al celor care vizitează satul. Primul care va semna în ea va fi Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza.

Şinca Nouă există ca sat de 250 de ani. Din 2002 este comună, avându-l drept primar de atunci pe Dumitru Flucuş. Cu patru mandate la activ, acesta este singurul edil care a condus Şinca Nouă post-decembristă. Din 2005 a devenit sat european, unicul sat din România care a intrat în UE înaintea ţării.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie