Burse în Marea Britanie pentru liceeni
Elevii din clasele a X-a, care vor să învețe în instituţii de învăţământ din Marea
Elevii din clasele a X-a, care vor să învețe în instituţii de învăţământ din Marea
Oamenii din Țara Făgărașului, pasionați de științele exacte și care au nevoie de finanțare pentru
Fondul Ştiinţescu acordă 100.000 de lei profesorilor din Țara Făgărașului care vor să încurajeze pasiunea pentru
Școlile și grădinițele din comuna Șoarș au demarat la începutul acestei săptămâni o campanie pentru
Asociația Renascendis a realizat o carte interactivă în limba engleză, special pentru adolescenți, despre patrimoniul
Pentru că nu pot obţine autorizaţii de funcţionare ISU pentru şcoli, autorităţile vor să schimbe
Elevii școlii gimnaziale „Ovid Densușianu” Făgăraș vor face sport într-o sală nou-nouță de anul viitor.
Aproape 800 de cazuri de violență s-au înregistrat în județul nostru, în primul semestru al
Elevii Colegiului Naţional „Radu Negru” au trecut pragul Centrului Naţional de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu,
Elevii, părinţii şi profesorii sunt luați la întrebări de Ministerul Educației despre exerciţiile de după
Uniforma obligatorie pentru elevi a ajuns din nou în atenţia parlamentarilor. Câţiva deputaţi propun ca
Elevii din învățământul primar și preșcolarii vor intra în vacanță pentru o săptămână, la finalul