Senatorul din Şinca Veche

Şinca Veche a dat ţării un profesor, un avocat, ziarist, senator, deputat, preşedinte al Senatului şi primar al oraşului Brăila. Toate în acelaşi om! Leonte Moldovan, în calitate de politician liberal, a ajuns preşedintele Senatului României între 1934 şi 1935, iar apoi a preluat frâiele oraşului Brăila.

Modovan s-a născut aici în 1865, dar după despărţirea de satul natal s-a întors de multe ori la Şinca Veche la invitaţia făcută de oamenii comunei. Un reportaj întreg este scris despre una dintre vizitele politicianului la Şinca Veche, efectuată în 29 iunie 1934, de către jurnalistul Alexandru Marinescu. Părinţii săi au vrut să-l facă preot, dar tânărul a fugit de la Blaj, unde ar fi trebuit să înveţe teologia, la Bucureşti. Îşi ia licenţa în Litere sub îndrumarea lui Titu Maiorescu şi devine mai apoi profesor la un liceu din Brăila.

Între timp face facultatea de drept, demisionează din învăţământ şi este ales deputat de Brăila.

Ziaristul Marinescu descrie ani mai târziu ziua în care cel ce a ajuns preşedintele Senatului se întoarce acasă. Vine într-o maşină, laolaltă cu prefectul judeţului şi cu alţi colegi senatori. Ţine un discurs în care vorbeşte despre regii României şi mai cu seamă de Carol al II-lea şi ,,voievodul Mihai”.

Florian Shaorma
JTTI
Agromar
Monumente funerare
Demgy

În ziua respectivă, şeful Senatului devine cetăţean de onoare al comunei şi primeşte diploma de la primarul Ştefan Dumitru.

Leonte Moldovan a fost unul dintre cei mai aprigi luptători ai împroprietăririi ţăranilor români.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie